Secolul al XV-lea a fost marcat de o serie de provocări majore pentru Regatul Ungariei. Amenințarea constantă a expansiunii Imperiului Otoman, coroborată cu luptele interne pentru putere, fragilizau stabilitatea regatului. Pe tron se succedau monarhi slabi, incapabili să gestioneze crizele interne și externe.
În acest context tensionat, a apărut o figură emblematică, care avea să schimbe cursul istoriei: Ioan de Hunedoara, cunoscut în istorie ca Iancu de Hunedoara.
Originile lui Iancu de Hunedoara fac obiectul unor dezbateri academice aprinse. Deși unii îl consideră maghiar sau cuman, o serie de documente și cronici din epocă îl indică ca fiind român. Mărturii ale unor personalități marcante ale timpului precum Phillipe de Commine („Le chevalier blanc de la Valachie”) și Silvio Piccolomini (viitorul Papă Pius al II-lea), care evidențiază contribuția sa la gloria românilor, susțin această identitate. Indiferent de etnie, este cert că Iancu de Hunedoara a fost un produs al spațiului transilvănean multicultural, unde identitățile etnice se intersectau și se influențau reciproc.
Vezi și: De unde vine, de fapt, numele Transilvania și de ce susțin ungurii că le aparține în istorie
Ascensiunea lui Iancu de Hunedoara a fost una fulminantă. Provenind dintr-o familie de nobili de rang secundar, posibil refugiați munteni sau mici aristocrați transilvăneni, s-a remarcat prin abilitățile sale militare excepționale. Participarea la campaniile militare din Italia, alături de condotierii italieni, și experiența dobândită în războaiele husite l-au transformat într-un lider și strateg desăvârșit. Curajul său legendar, abilitățile tactice și charisma sa l-au propulsat rapid în ierarhia nobiliară maghiară.
Rolul lui Iancu de Hunedoara în politica Ungariei a depășit cu mult sfera militară. Într-o perioadă marcată de anarhie și lupte pentru putere, el a jucat un rol crucial în menținerea unității regatului. A contribuit decisiv la alegerea lui Vladislav al III-lea Jagello ca rege al Ungariei, asigurând un lider capabil să continue lupta împotriva pericolului otoman. A ocupat funcții importante, precum ban al Severinului, voievod al Transilvaniei, guvernator și regent al Ungariei, căpitan general al regatului. Prin abilitățile sale diplomatice și administrative, a reușit să consolideze autoritatea regală și să stabilizeze regatul.
Victoria de la Belgrad din 1456 rămâne apogeul carierei lui Iancu de Hunedoara. Acolo, alături de Ioan de Capistrano, a condus o armată maghiară și cruciată care a învins o armată otomană covârșitoare. Victoria a oprit înaintarea otomană către inima Europei pentru aproape o jumătate de secol și a salvat Ungaria de la o invazie iminentă. Papa Calixt al III-lea a decretat ca în amintirea victoriei, clopotele bisericilor din Europa să bată la amiază, o tradiție care persistă și astăzi. Iancu de Hunedoara a devenit un simbol al luptei creștine împotriva expansiunii otomane, un erou celebrat în toată Europa.
Iancu de Hunedoara nu a fost doar un războinic formidabil, ci și un tactician și un lider politic înțelept, care a înțeles că soarta Ungariei și, mai larg, a Europei creștine, depinde de capacitatea de a uni forțele în fața unui inamic comun. Moștenirea sa, însă, transcende realizările militare sau politice; el rămâne în istorie ca simbolul unei Europe care, în ciuda frământărilor și divergențelor interne, a reușit să își păstreze identitatea și libertatea în fața unei amenințări externe covârșitoare. Iancu de Hunedoara, domnitorul cu origini românești care a condus Ungaria și a făcut să bată toate clopotele din Europa creștină, este pildă vie că eroismul și devotamentul față de cauza comună pot schimba cursul istoriei.
Vezi și: Horoscopul lui Matei Corvin, descoperit la Vatican, face lumină într-un mister vechi de secole