Prima reacție a Simonei Halep după comunicatul celor de la TAS. ”Bine ai revenit, campioano!” VIDEO
Simona Halep (32 de ani) așteaptă cu sufletul la gură verdictul juraților de la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne (Elveția), în cazul de dopaj.
TAS, primul comunicat după audierile Simonei Halep. Ce au spus despre verdict
Sportiva din Constanța a fost suspendată pentru patru ani de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) după ce în corpul său a fost depistată substanța roxadustat, un supliment interzis de regulament, după un control de rutină la US Open 2022. Halep a susținut de la început că nu a fost vinovată, a vorbit chiar de trădare, aluzie la Patrick Mouratoglou, fostul ei antrenor, și la staff-ul acestuia și a făcut apel la TAS.
După audierile din Elveția, care au durat trei zile, în perioada 7-9 februarie 2024, Simona Halep a revenit la București, dar a spus că nu poate să facă niciun fel de declarații. Ba, chiar a reacționat nervos atunci când jurnaliștii români au vrut să afle cum se simte sportiva după acele discuții de la TAS.
Într-un comunicat remis către mass-media din România, cei de la TAS au anunțat că speța Simonei Halep este în judecare și că nu se poate vorbi acum concret despre un termen la care să se dea verdictul final.
”În prezent, completul de arbitraj deliberează și pregătește hotărârea arbitrală care conține decizia sa.
Vezi și: Simona Halep iese la atac. Decizia radicală pe care a luat-o după audierile de la TAS
La momentul redactării, nu este posibilă indicarea unei date pentru notificarea sentinței arbitrale către părți”, a transmis TAS, susține Fanatik.ro.
Postarea Simonei Halep s-a viralizat
În tot acest timp, Halep își vede de treaba ei, dar dubla câștigătoare de Grand Slam, Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), își face speranțe legate de o revenire cât mai rapidă în circuit.
Halep a postat recent o fotografie cu ea la un antrenament, iar fanii din întreaga lume s-au înghesuit să-i trimită tot felul de mesaje.
”Abia aștept să te văd din nou pe teren!”, „Alături de tine!” sau „Bine ai revenit, campioano!” sunt doar câteva dintre reacțiile userilor.
Cert este că în mai puțin de 24 de ore, postarea Simonei de pe social media a adunat peste 16.000 de aprecieri și aproximativ 270 de comentarii.
Vezi această postare pe Instagram
Ce a scris presa internațională după ce Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentul contaminat
Simona Halep a deschis un proces în care solicită daune de peste zece milioane de dolari de la Quantum Nutrition, compania canadiană care a realizat suplimentul nutritiv contaminat. Care a fost reacție presei internaționale după demersul sportivei din Constanța.
Românca solicită daune de peste zece milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care activează sub numele de Schinoussa Superfoods. Acțiunea Simonei Halep a apărut și în presa internațională care a reacționat imediat.
”Fostul număr unu mondial, Simona Halep, a dat în judecată compania canadiană care a produs un supliment nutritiv despre care crede că a dus la o suspendare de patru ani pentru dopaj, ceea ce i-ar putea pune capăt carierei.
Halep solicită daune de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, care operează ca Schinoussa Superfoods, după ce a fost testată pozitiv la US Open 2022 pentru Roxadustat, un medicament folosit adesea de persoanele cu anemie”, scrie ESPN.