Noi probleme pentru Simona Halep. Ce s-a întâmplat cu sportiva la sfârșitul anului 2023
Simona Halep a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și suspendată până în anul 2026. Sportiva a făcut apel la TAS și așteaptă să fie audiată în luna februarie. Dar a avut noi probleme în ultima lună a anului trecut. Iată ce s-a întâmplat cu fostul lider mondial.
Ce probleme a avut Simona Halep
Simona Halep este în mijlocul unui scandal de dopaj, după ce a fost depistată pozitiv. iar primul verdict a fost extrem de dur. Ea a fost suspendată patru ani și a făcut apel la TAS, ultima cale de atac, unde speră să arate că este nevinovată și să primească o reducere a pedepsei. Procesul va avea loc în perioada 7-9 februarie 2024.
În așteptarea audierilor de la TAS, Simona Halep s-a întors la Dubai, unde locuiește și se antrenează de câteva luni, iar pe 8 ianuarie a pus mâna pe rachetă pentru prima dată în anul 2024. Campioana de la Roland Garros și Wimbledon nu s-a mai antrenat în ultima lună a anului trecut. Deși nu mai participă la competiții, sprtiva nu a fost ferită de accidentări. Simona Halep a avut dureri la umărul stâng, fiind nevoită să renunțe la programul stabilit.
Problemele medicale la umăr au început la Australian Open, iar apoi s-au agravat și a fost obligată să se retragă de la turneul de la Miami, în martie.
Cu cine se pregătește Simona Halep în Dubai
Simona Halep a rupt contractul cu tehnicianul francez Patrick Mouratoglou (53 de ani), în contextul scandalului de dopaj. Ea se pregătește în Dubai, la Academia CF Tennis. După ce a fost asistată de Inga Cherkaska, o antrenoare de tenis din Ucraina, la primul antrenament pe care l-a efectuat în 2024, Simona Halep s-a pregătit în ziua imediat următoare sub supravegherea tunisiencei Wiem Wali,
De asemenea, zilele trecute ea a apărut în compania filipinezei Jez Manso, un preparator fizic care lucrează de mai bine de un deceniu în acest oraș.. ”Uite cine a revenit la club, campioana din Dubai din 2015 și 2020, Simona Halep! Ne bucurăm că ai revenit”, a scris experta din Filipine.
Nu a mai vorbit cu Patrick Mouratoglou
Simona Halep nu mai lucrează cu Patrick Mouratoglou și nici cu academia lui de când a fost depistată pozitiv, la US Open 2022. Mai mult, fostul lider mondial a mărturisit că nici măcar nu a mai vorbit cu acesta în ultimele luni, fiind supărată că și-a asumat prea târziu vina în cazul de dopaj.
”Într-adevăr, a ieșit public. Mi-aș fi dorit să fi făcut asta puțin mai devreme. Am încetat să mai lucrez cu Academia Mouratoglu de ceva timp. Când m-am trezit în această situație, mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare și în toți cei cu care lucrez.
Pentru că simt că, dacă am încredere, am șanse mai mari să am performanțe maxime. Am fost întotdeauna deschisă să învăț de la oameni. De aceea angajezi oameni, pentru că ai nevoie de informații, trebuie să devii mai bun. Așa că mereu am avut încredere, iar încrederea mea este acum un pic zdruncinată. Pe viitor, nu știu cum va fi, dacă voi mai putea avea încredere din nou”, spunea Simona Halep în luna decembrie, pentru Euronews.
Simona Halep este suspendată din octombrie 2022, după testul anti-doping pozitiv pentru Roxadustat. Dubla câștigătoare de Grand Slam a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open 2022, când a fost eliminată în primul tur.