În România, un „Alain Delon” pe tine trezea invidii și admirație deopotrivă. Povestea cojocului „Vidra”, brand comunist ucis de capitalism
Pe măsură ce lumea deplânge moartea legendarului actor francez Alain Delon, care s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, influența sa rămâne vie în inimile milioanelor de fani care l-au admirat de-a lungul decadelor. Alain Delon, cu farmecul său inconfundabil și eleganța fără cusur, nu doar că a cucerit ecranele internaționale, dar a influențat și moda la nivel global. Inclusiv în România comunistă, numele său era sinonim cu rafinamentul și statutul social.
Cojocul „Alain Delon” de la fabrica Vidra Orăștie, inspirat de prestanța și stilul actorului, a devenit un simbol al succesului și al reușitei sociale în anii ’80. Pentru mulți români, un „Alain Delon” în garderobă însemna nu doar căldură în lunile de iarnă, ci și admirația și respectul celor din jur.
Cojocul „Vidra” – un simbol al eleganței comuniste
În perioada comunistă, dacă voiai să faci parte din elita socială, un cojoc „Alain Delon” de la Vidra Orăștie era un must-have. Fabrica Vidra, situată în inima județului Hunedoara, era cunoscută nu doar în România, ci și în marile capitale europene, precum Milano, Bonn și Paris. În anii ’80, fabrica producea anual aproximativ 300.000 de cojoace și alte articole de îmbrăcăminte din piele și blană, toate realizate din cele 3,1 milioane de piei de ovină prelucrate.
Cu 3.000 de angajați, Vidra Orăștie nu rămânea niciodată cu produse pe stoc, cojoacele fiind vândute rapid atât în țară, cât și peste hotare. Însă pentru români, obținerea unui astfel de cojoc nu era o sarcină ușoară. Un cetățean obișnuit trebuia să aștepte cel puțin șase luni pentru a-și achiziționa un „Alain Delon”, și asta doar dacă avea relații și era dispus să plătească între 15.000 și 20.000 de lei – o sumă echivalentă cu zece salarii medii din acea perioadă.
Succesul internațional al cojocului „Alain Delon”
Cojocul „Alain Delon” nu era doar un simbol local, ci un produs exportat cu succes în străinătate. Cele mai mari piețe de export erau Italia și Uniunea Sovietică. Italienii, cunoscuți pentru gustul lor desăvârșit în modă, plăteau aproximativ 200 de dolari americani pe un astfel de cojoc. Pe de altă parte, rușii erau mai generoși, oferind 225 de dolari pe o bundă.
Emil Romcea, fost director comercial al fabricii timp de 25 de ani, își amintește că italienii erau extrem de pretențioși în privința designului și culorilor, în timp ce rușii preferau modelele simple și durabile. „Italienii cereau zeci de modele și culori, în timp ce rușii preferau doar două-trei sortimente,” explică Romcea, subliniind dificultatea de a satisface ambele piețe.
Declanșarea declinului după Revoluție
După Revoluția din 1989, fabrica Vidra Orăștie a început să-și piardă din strălucire. Într-o economie de piață liberă și concurențială, fabrica nu a reușit să se adapteze suficient de rapid la noile reguli ale capitalismului. Lipsa unei strategii de redresare și provocările economice au condus la falimentul Vidra. Deși numele „Vidra” încă rezistă prin mici companii private apărute după Revoluție, niciuna nu a mai reușit să atingă succesul din perioada comunistă.
Moștenirea unui brand și dispariția unui simbol
Astăzi, lumea își ia rămas bun de la Alain Delon, iar cojocul „Alain Delon” rămâne un simbol al unei epoci apuse. Așa cum Alain Delon a cucerit inimile publicului prin prezența sa de neuitat pe marile ecrane, cojocul Vidra a fost la rândul său un simbol al eleganței în România comunistă. Deși moartea actorului marchează sfârșitul unei ere în cinematografie, numele său va rămâne asociat cu rafinamentul și bunul gust.
Delon a lăsat în urmă o moștenire culturală și un impact care va dăinui în memoria colectivă, atât prin filmele sale, cât și prin influența pe care a avut-o asupra modei. Într-un fel, povestea cojocului „Alain Delon” este oglinda unei vremi când succesul era definit de luxul rar și de puterea de a accesa un simbol al rafinamentului. Chiar dacă Vidra Orăștie nu mai există în forma sa inițială, legenda sa va continua să inspire noi generații de români.