05 mart. 2024 | 12:31

Gigi Becali își face un nou partid, alături de un fost fotbalist. Cum se numește formațiunea

SPORT
Gigi Becali își face un nou partid, alături de un fost fotbalist. Cum se numește formațiunea
Gigi Becali, finanțator FCSB. Sursa foto: Sport Pictures

În an electoral, Gigi Becali revine în politică și înființează un nou partid. El a depus deja în acest sens o cerere în instanță. Patronul de la FCSB va avea alături și un fost fotbalist. Cum se numește formațiunea.

Cu cine înființează Gigi Becali partidul

Gigi Becali nu se află la prima experiență în politică. În anul 2004, latifundiarul din Pipera înființa Partidului Noua Generație-Creștin Democrat, o formațiune de orientare de dreapta, dar care s-a desființat în 2022.

În septembrie 2023, Gigi Becali își anunța intenția să își facă un nou partid, pe care să îl finanțeze, dar a susținut că nu va mai candida la nicio funcție. ”Să vină oamenii din stradă să facem un partid. Eu nu candidez, cheltui toți banii și pun pe altcineva să conducă țara”, a declarat acesta în 2023, potrivit România TV.

Acum, patronul de la FCSB a depus o cerere în instanță pentru înființarea unei noi formațiuni. Printre membrii formatori ai noului partid se numără și Ionuț Luțu, fostul jucător de la Universitatea Craiova și Steaua, omul de încredere al latifundiarului.

Gigi Becali își face un nou partid, alături de un fost fotbalist. Cum se numește formațiunea

Ionuț Luțu și Gigi Becali.

Cum se va numi partidul lui Gigi Becali

Noua formațiune a lui Gigi Becali se va numi Partidul Noua Gardă-Creștină Democrată. Patronul FCSB-ului a candidat în anul 2009 la alegerile prezidențiale, însă a obținut sub 2% din numărul total de voturi. În plus, în același an, Gigi Becali a fost membru în Parlamentul European. Acest lucru se întâmpla după ce a candidat pe lista Partidului România Mare.

În mai 2013, Gigi Becali și-a încheiat cariera politică, decizia fiind luată după ce a fost condamnat. Pe 20 mai el primea verdictul: trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Vezi și: Pățania cu Gigi Becali despre care nimeni nu știa: „Sună telefonul, seara… din partea lu’ patronu. A zis că-mi bagă 100 de milioane în cont”

Latifundiarul mărturisea cu ceva timp în urmă că vorbise cu apropiații pentru formarea unui partid politic, dar aceștia nu au fost de acord.

Am vorbit cu văru-meu Giovani și cu Victor să facem un partid care să fim mai tari ca frații Kennedy. Am fi condus România. Dar n-au vrut, fraierii”, spunea în trecut Gigi Becali.

Averea lui Gigi Becali

Gigi Becali este cel mai bogat investitor din fotbalul românesc și a făcut o avere din vânzarea de terenuri. Latifundiarul din Pipera a spus că a încasat din aceste tranzacții, în anii 2006-2007, 100 de milioane de euro. De asemenea, el a afirmat că deține peste 12.000 de hectare de pământ în toată țara.

Vezi și: Un fotbalist al ”Generației de Aur” ar putea ajunge primarul Capitalei. Ar putea fi propus de PNL și PSD

Patronul FCSB-ului are o avere cuprinsă între 325 și 425 de milioane de euro, conform Forbes, dar Dumitru Dragomir susține că acesta are atât de mulți bani încât ar putea să trăiască 5000 de ani. Iar cifrele exacte ar fi de trei ori mai mari.

Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele