FOTO Cele mai bune fotografii macro ale anului au fost desemnate: Așa vezi lumea cu alți ochi
Mai multe fotografii incredibile, înscrise în Concursul de Fotografie Close-Up a Anului (CUPOTY) au fost evaluate, iar rezultatele sunt absolut remarcabile.
Fotograful maghiar, Csaba Daróczi, a câștigat premiul în bani de 2.500 de lire sterline și titlul CUPOTY 05, dar nici ceilalți finaliști nu sunt mai prejos.
Câștigătorii concursului. Ce alte fotografii „au rupt gura târgului”
Titlul de Fotograf Tânăr Close-Up al Anului a fost câștigat de fotograful spaniol în vârstă de 17 ani, Carlos Pérez Naval, pentru fotografia sa cu o șopârlă maură care se cățără pe un perete.
„Într-o zi, am avut norocul să găsesc o șopârlă maură foarte aproape de peretele de piroluzit, așa că am încercat să profit la maximum de întâlnire.
Am vrut să surprind o șopârlă în pădurea pietrificată de mult timp, dar ele au apărut recent în satul meu, probabil aduse în coșuri de fructe din zone mai calde. Datorită schimbărilor climatice, acum pot supraviețui aici”, a spus Naval, pentru IFLScience.
Fotograful britanic Barry Webb a câștigat categoria Fungi & Slime Moulds, reușind astfel să obțină pentru al treilea an consecutiv o victorie într-o categorie.
În categoria Insecte, imaginea câștigătoare a lui René Krekels, realizată în Olanda, arată un grup de furnici de lemn care își apără cuiburile prin pulverizarea de acid.
Categoria Portretelor de Nevertebrate a fost câștigată de Tibor Molnar, cu o imaginea feței unei insecte, realizată în Parcul Național Yasuni, Ecuador.
„Cea mai bună modalitate de a descrie aceste nevertebrate este o combinație între un baston și lăcustă. Când sare, nu sunt particular de grațioase și au tendința să se rostogolească complet dezechilibrate”, a spus Molnar.
12.000 de imagini înscrise în concurs
În total, 11 categorii au prezentat cele mai bune din fotografii close-up, atrăgând aproape 12.000 de intrări din 67 de țări din întreaga lume.
Douăzeci și trei de membrii ai juriului din domeniile științifice, media și istorie naturală s-au adunat pentru peste 20 de ore de jurizare colectivă pentru a alege câștigătorii.
„Personal, cred că aceasta este cea mai bună colecție de imagini câștigătoare de până acum, și sunt foarte recunoscătoare celor care au participat, deoarece ne permite să vedem și să învățăm din munca lor și să recunoaștem cât de incredibilă și surprinzătoare este lumea”, a declarat co-fondatoarea CUPOTY, Tracy Calder.
Vezi și: Juriul unui concurs de fotografie, păcălit de inteligența artificială: cum a reușit să câștige