16 mai 2024 | 14:02

Doi jucători de la FCSB, primii într-un studiu inedit. Ce fotbaliști din România mai apar în ierarhie

SPORT
Doi jucători de la FCSB, primii într-un studiu inedit. Ce fotbaliști din România mai apar în ierarhie
FCSB, campiona României / Foto: Profimedia

FCSB a câștigat titlul de campioană după nouă ani de așteptare, iar doi dintre cei mai importanți jucători ai roș-albaștrilor s-au remarcat într-un studiu inedit. Cine sunt aceștia și cum arată topul în Superliga.

Care sunt primii doi fotbaliști din România

Studiul în care s-au făcut remarcați doi dintre jucătorii FCSB-ului a fost realizat recent de Observatorul pentru Fotbal al CIES (Centrul Internaţional pentru Studii Sportive), cu sediul la Neuchatel (Elveţia). Cercetarea a fost realizată pe baza a şase parametri de joc, apărare la sol, distribuţie de pase, preluare, creare de ocazii, finalizare şi joc aerian, potrivit Agerpres.

În urma studiului, Florinel Coman ocupă primul loc, cu un coeficient de 63,8 (finalizare), Darius Olaru se află pe locul al doilea, cu 63,2 (creare de ocazii). Al treilea în ierarhia coeficienţilor din prima ligă a ţării noastre este Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova), cu 60,7, la creare de ocazii.

Doi jucători de la FCSB, primii într-un studiu inedit. Ce fotbaliști din România mai apar în ierarhie

Florinel Coman și Darius Olaru / Foto: Profimedia

În Top 10 se află nu mai puţin de cinci jucători de la CFR Cluj, în timp ce Farul are un singur reprezentant. Pe lângă Alexandru Mitriță, Universitatea mai are încă un fotbalist în această ierarhie.

TOP 10 Superliga

  • 63,8 Florinel Coman (FCSB/aripă) – 2.592 minute – finalizare
  • 63,2 Darius Olaru (FCSB/mijlocaş defensiv) – 3.018 minute – creare de ocazii
  • 60,7 Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova/aripă) – 2.871 minute – creare de ocazii
  • 59,0 Philip Otele (CFR Cluj/aripă) – 2.756 minute – preluare
  • 57,4 Panagiotis Tachtsidis (CFR Cluj/mijlocaş defensiv) – 2.383 minute – distribuţie
  • 57,2 Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova/fundaş lateral) – 3.053 minute – creare de ocazii
  • 55,5 Daniel Bîrligea (CFR Cluj/atacant central) – 2.447 minute – finalizare
  • 53,8 Karlo Muhar (CFR Cluj/mijlocaş defensiv)- 3.279 minute – distribuţie
  • 53,8 Louis Munteanu (Farul Constanţa/atacant central) – 2.667 minute – finalizare
  • 53,4 Ciprian Deac (CFR Cluj/aripă) – 1.991 minute – creare de ocazii

Ce jucător din Europa e pe primul loc

În clasamentul general, care ia în calcul 54 de ligi, majoritatea europene, primul loc este ocupat de spaniolul Rodri (Manchester City), urmat de elveţianul Granit Xhaka, unul dintre artizanii sezonului de excepţie al noii campioane din Bundesliga, Bayer Leverkusen. Podiumul este completat de mijlocaşul norvegian Martin Odegaard (Arsenal).

Manchester City are trei reprezentanţi în TOP 10, Leverkusen doi, Arsenal doi, Real Madrid doi, iar Liverpool unul.

Vezi și: Florinel Coman, desființat de un fost patron din fotbalul românesc : ”Absolut zero. Nu-mi place”

TOP 10 din 54 de ligi naţionale

  • 98,5 Rodri Hernandez (Manchester City/mijlocaş defensiv) – 2.757 minute – distribuţie
  • 92,3 Granit Xhaka (Bayer Leverkusen/mijlocaş defensiv) – 2.808 minute – distribuţie
  • 89,9 Martin Odegaard (Arsenal/mijlocaş defensiv) – 3.014 minute – creare de ocazii
  • 89,2 Florian Wirtz (Bayer Leverkusen/mijlocaş ofensiv) – 2.355 minute – creare de ocazii
  • 89,0 Toni Kroos (Real Madrid/mijlocaş defensiv) – 1.970 minute – distribuţie
  • 87,9 Jude Bellingham (Real Madrid/mijlocaş ofensiv) – 2.144 minute – finalizare
  • 85,0 Alexis Mac Allister (Liverpool FC/mijlocaş defensiv) – 2.541 minute – apărare la sol
  • 84,2 Bukayo Saka (Arsenal/aripă) – 2.937 minute – finalizare
  • 83,9 Ruben Dias (Manchester City/fundaş central) – 2.377 minute – distribuţie
  • 83,7 Phil Foden (Manchester City/aripă) – 2.688 minute – finalizare

Florinel Coman a ratat transferul în Qatar

Florinel Coman a avut ofertă de la formația Al-Duhail, din Qatar. Reprezentații clubului au fost la București pentru a negocia mutarea, dar nu au vrut să plătească clauza de reziliere a jucătorului de cinci milioane de euro. De asemenea, Gigi Becali susține că aceștia i-au oferit și un salariu mai mic decât cel discutat inițial, de două milioane de euro.

În acest context, patronul roș-albaștrilor a anunțat că Florinel Coman nu va mai pleca de la FCSB și va juca cu campioana României în preliminariile Ligii Campionilor.

Vezi și: FCSB, sărbătoare cu autocarul descoperit pe străzile Bucureștiului. Unde au petrecut jucătorii campioanei

Dacă era vreo diferență majoră la salariu, mai spuneam. Nici nu ia două milioane, doar cu prime ajunge la acea sumă. Ce e mare diferență? Lui Florinel îi dau eu banii ăia ca să-l țin aici, merită.

Nu banii din jucători sunt importanți, nu acolo e miza. Miza mea sunt banii din Champions League, 60 milioane de euro”, a declarat Gigi Becali.

  • Florinel Coman a ajuns la FCSB în august 2017, pentru trei milioane de euro, de la Viitorul Constanța (actuala Farul).
  • Mai are contract cu FCSB până în vara anului 2028.
Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele