Cum a fost iertat Neymar de o amendă de peste trei milioane de dolari. Ce s-a întâmplat, de fapt
Neymar continuă să se recupereze după accidentarea suferită în octombrie anul trecut la naționala Brazilie. Starul lui Al-Hilal este plătit regește în Arabia Saudită și a mai primit o veste bun. A scăpat de o omendă de peste trei milioane de dolari. Cum a fost posibil acest lucru.
Avere de aproape un miliard de euro
Neymar a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a meniscului în timpul meciului Uruguay – Brazilia 2-0, din etapa a patra a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026, disputat în octombrie anul trecut. Jucătorul s-a operat, iar recuperarea este una de durată și va sta pe tușă tot restul sezonului. Chiar și așa, starul lui Al-Hilal se umple de bani.
Vedetele din fotbal ajung să câștige sume foarte mari nu doar din contracte, dar și din publicitate. Astfel, Neymar a ajuns să fie remunerat cu 300 de milioane de euro pe an, iar averea sa este amețitoare. Se apropie de un miliard de euro, mai precis, 933 de milioane de euro
Și a mai primit o veste bună. Statul brazilian l-a iertat de o amendă de peste trei milioane de dolari.
Cum s-a făcut Neymar cu trei milioane de dolari
În vara lui 2023, Neymar a fost condamnat la plata unei amenzi de 3,3 milioane de dolari după ce a construit un lac artificial fără autorizaţie de mediu pe una dintre proprietăţile sale aflată într-o zonă turistică, la aproximativ 130 de kilometri de Rio de Janeiro. După nouă luni de la sentința judecătorilor, în urma unui apel, starul brazilian a avut câștig de cauză și a scăpat de plata amenzii.
„Deoarece amenzile solicitate s-au ridicat la milioane de dolari, a cere în continuare plata acestora, ar provoca un prejudiciu important, disproporţionat şi chiar ilegal atacantului clubului saudit Al-Hilal”, a spus magistratul care a suspendat decizia inițială.
Vezi și: Neymar, replică vulgară după ce a fost acuzat că s-a îngrășat. Clipulul rușinos postat de atacant
Consiliul municipal al oraşului Mangaratiba l-a condamnat pe atacantul brazilian la plata a patru amenzi, în valoare totală de 16 milioane de reali (3,3 milioane de dolari) pentru infracţiuni împotriva mediului.
Neymar vrea să cumpere un club de fotbal
Atacantul lui Al-Hilal vrea să-și încheia cariera în 2025 chiar la echipa care l-a format, Santos, aflată într-o situație financiară dificilă. Dar până atunci, Neymar mai are un plan. El vrea să plătească datoriile uriașe ale clubului, 130.000.000 de euro, și să devină patron, notează sport.es.
„Neymar nu numai că se va întoarce la Santos, nu știu dacă acum, dar curând, el și tatăl său vor cumpăra Santos. Așa cum Ronaldo a făcut cu Cruzeriro, așa va face și Neymar cu Santos„, scrie sursa citată.
Neymar a evoluat 140 de meciuri pentru Santos, în perioada 2009-2013. Brazilianul a înregistrat 72 de goluri și 35 de pase decisive în această perioadă.
- Neymar e cel mai scump jucător din lume, după ce PSG l-a cumpărat de la FC Barcelona, în 2017, și i-a plătit clauza de reziliere de 222 de milioane de euro.