Construcția „mamut” pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur. Inaugurată de Ion Iliescu, colosul de fier și beton funcționează și astăzi

La granița de nord a României se află una dintre cele mai impresionante mega-structuri ale epocii comuniste: barajul de la Stânca-Costești. Această colosală construcție de beton, care a costat câteva tone de aur pur, este al treilea ca mărime din Europa și, după decenii, rămâne un adevărat paradis natural.

În România comunistă, liderii aveau un apetit aparte pentru mega-structuri, construcții grandioase menite să sublinieze realizările societății socialiste și grandomania naționalistă a lui Nicolae Ceaușescu. Printre aceste realizări inginerești de excepție se numără și barajul de la Stânca-Costești, care leagă malurile Prutului, creând o punte între România și Republica Moldova. Barajul, secondat de un uriaș lac de acumulare, a costat o avere. Specialiștii spun că, și astăzi, uriașa structură comunistă apără întreaga lungime a Prutului, până la Galați, de viituri, fiind atât de bine realizat încât nu a necesitat niciodată reparații majore.

O cooperare între România și URSS pentru o situație de urgență

Planurile pentru construcția barajului s-au conturat la începutul anilor ’50, din cauza unei situații grave în nordul României. Prutul, pe toată lungimea sa, de la Botoșani până la Galați, făcea ravagii anual, mai ales în timpul verii și toamna. Pentru autoritățile comuniste, inundațiile reprezentau o problemă uriașă, în special în contextul dezvoltării agriculturii, deoarece pagubele erau consistente și adesea întreaga recoltă era distrusă. Autoritățile sovietice erau, de asemenea, interesate de rezolvarea acestei probleme, deoarece pagubele afectau și teritoriul Basarabiei.

Prutul aducea, în perioadele cu ploi abundente, o viitură de peste 1.500 de metri cubi pe secundă, capabilă să inunde peste 70.000 de hectare. Astfel, s-a ajuns la o înțelegere de cofinanțare a unui mega-proiect de regularizare a cursului Prutului. Proiectul presupunea construirea unui baraj între localitățile Stânca, din județul Botoșani, România, și Costești, în Basarabia. Planul s-a concretizat în anul 1971 și a necesitat un efort logistic și financiar uriaș.

Motivul pentru care caloriferul se montează sub fereastră. Explicația la care nu te-ai fi gândit

Ce trebuie să faci ca peștele congelat să aibă gust proaspăt. Trucul simplu cu un singur ingredient

Barajul de la Stânca Costeşti.

Un colos de fier și beton care a costat peste 60 de tone de aur

Construcția barajului a început în 1971, costurile finale fiind estimate la 61.867.000 de ruble, echivalentul a peste 60 de tone de aur pur. România a plătit cea mai mare parte a sumei, fiind cea mai afectată de inundații. S-au adus cantități uriașe de materiale de construcție, în principal fier și beton, dar și echipamente pentru deversoare și dotarea hidrocentralelor. Echipamentele erau de ultimă generație pentru blocul estic la acea vreme.

S-au folosit 4 milioane de metri cubi de beton românesc, realizat cu o compoziție specială. Întreaga construcție a fost ridicată de muncitori și ingineri români, iar lucrările au inclus utilizarea de scafandri specializați în construcții industriale. În plus, a fost realizată o rețea vastă de tuneluri. Aceste tuneluri găzduiesc mecanismul care ajută barajul să reziste viiturilor, incluzând o cameră de comandă ce activează clapetele stăvilarului – șase plăci metalice care sunt ridicate și coborâte pentru a controla fluxul apei în lacul de acumulare.

Construcția a durat șapte ani, iar barajul a fost terminat în 1978 și dat în folosință pe 4 noiembrie același an. Este un colos impresionant, cu o înălțime de 43 de metri și o lungime a coronamentului de peste 300 de metri, întărit cu numeroși contraforți și având un deversor uriaș în formă de pod. Peste baraj a fost amenajată o șosea care face legătura între punctele vamale de la Stânca și Costești, pe celălalt mal al Prutului.

Pe 5 noiembrie 1978 a avut loc inaugurarea centralei hidroelectrice Stânca-Costești pe râul Prut. La eveniment, România a fost reprezentată de Ion Iliescu, care era atunci ministru al energiei electrice, Trandafir Cocîrlă, ministrul de resort, și Florin Iorgulescu, președintele Consiliului Național Român pentru Conservarea Apelor. Din partea Uniunii Sovietice au participat Ivan Bodiul, ministrul puterii și electrificării Peter Stepanovich Neporozhny, și Polat Zade, ministru adjunct al reabilitării terenurilor și conservării apelor.

Ion Iliescu și Ivan Bodiul la inaugurarea centralei hidroelectrice Stânca-Costești în 1978. (Foto: Wikipedia)

Impactul barajului asupra regiunii și ecologiei

Barajul și-a îndeplinit pe deplin rolul, devenind un scut al Moldovei împotriva viiturilor. „Barajul este vital pentru Moldova și nu numai. Fără barajul de la Stânca-Costești, Lunca Prutului ar fi inundată anual, ceea ce ar însemna pierderi uriașe pentru agricultură și comunitățile locale”, a declarat Mircea Vucovici, fostul director al barajului. Construcția este a doua ca importanță și capacitate de reținere a apei din România, după Porțile de Fier I, și a treia din Europa.

Barajul este însoțit de un uriaș lac de acumulare, creat prin strămutarea forțată a locuitorilor din patru sate românești și 11 sate basarabene. Lacul are o capacitate medie de 6.000 de hectare, cu posibilitatea de extindere la 9.000 de hectare în caz de necesitate. Este al doilea ca mărime din România și cel mai mare de pe Prut, având patru fante uriașe pentru golirile de fund, care eliberează surplusul de apă.

Barajul și lacul de acumulare oferă și alte posibilități, printre care producerea de energie electrică. Hidrocentralele amenajate pe ambele capete ale barajului produc curent electric cu o capacitate de 16 MW fiecare. În plus, barajul a irigat întinse zone agricole în perioada comunistă, fiind esențial în perioadele de secetă.

De-a lungul timpului, lacul de acumulare de la Stânca-Costești s-a transformat într-un adevărat paradis natural, găzduind sute de specii de păsări, inclusiv specii rare, atrăgând ornitologi din întreaga Europă. Din acest motiv, a fost declarat arie de protecție avifaunistică la nivel european. În plus, lacul a devenit un rai pescăresc, cu somni uriași, și o atracție turistică, fiind numit „Marea Nordului”.

„Marea Nordului” – Lacul de la Stînca-Costești, marea moldovenilor din nordul țării.

Utilitatea și unicitatea barajului în prezent

Construcția mamut, un vis socialist pentru care Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur, rămâne un exemplu impresionant de inginerie și utilitate, funcționând impecabil și astăzi, la peste patru decenii de la inaugurare. „Este o construcție superbă și extrem de puternică. Barajul nu a fost niciodată reabilitat sau deteriorat. Este intact și îmblânzește apele Prutului. Este singura construcție capabilă să reziste acestui râu care antrenează în anotimpurile ploioase miliarde de tone de metri cubi de apă”, a precizat Costică Macaleți, fost inginer la Gospodărirea Apelor din Botoșani în perioada comunistă.

Barajul nu doar că oferă protecție împotriva inundațiilor, dar produce și energie, irigă terenuri agricole și este un obiectiv turistic. Pe malurile lacului de acumulare s-a format o plajă naturală, devenind o destinație populară pentru turiștii din toată Moldova. Aria a fost botezată „Marea Nordului”, amintind de plajele sălbatice de la Vama Veche.

Construcția de la Stânca-Costești rămâne un simbol al puterii inginerești a României comuniste, demonstrând că unele dintre cele mai ambițioase proiecte ale epocii au avut și o utilitate durabilă. Chiar dacă a fost ridicată într-un context politic controversat, barajul și lacul de acumulare continuă să joace un rol esențial în protejarea și dezvoltarea regiunii, dovedind că unele realizări ale trecutului pot avea un impact pozitiv și în prezent.