Vrei să-ți cumperi apartament în 2023? Ia-ți gândul, probabil că n-ai văzut noile prețuri. Bula imobiliară ia avânt
Se adună nori negri pe cerul românilor care visează să își cumpere o locuință. Din păcate, anul 2023 s-ar putea să fie unul dintre cei mai nepotriviți pentru astfel de investiții.
Anul debutează cu prețuri deosebit de piperate pe zona rezidențială și intimidează mulți dintre românii ce se visează proprietari de apartament. Din nefericire, foarte puțini își vor mai permite în 2023 să își cumpere propria casă, fie că va apela la împrumuturi ipotecare sau imobiliare, fie că se va folosi de împrumuturi. Indiferent de unde vin banii, există numeroase pericole ce trebuie luate în calcul, înainte de a te aventura să cumperi.
În primul rând, vorbim despre faptul că unii analiști consideră că piața e supraevaluată. Prin urmare, ce cumperi azi (indiferent de cum plătești), riști să aibă o valoare reală mai mică peste 5 sau 10 ani.
Dacă te împrumuți la bancă, poți rămâne cu un credit pe 30 de ani, de 60.000 de euro, când de fapt, apartamentul tău real ar putea fie evaluat la 34.000 peste ceva timp, când ar putea veni așa-zisa criză imobiliară, cu prețuri ce se vor prăbuși.
Pe de altă parte, condițiile de creditare s-au înăsprit, dobânzile sunt mai piperate ca niciodată în ultimele decenii și, prin urmare, banii pe care îi iei sunt mai scumpi.
Dincolo de toate acestea, vorbim despre un cost de trai crescut, de o inflație explozivă și de o posibilă intrare în recesiune. Ce înseamnă asta? Ca va crește șomajul și mulți ar putea rămâne fără loc de muncă, în timp ce viața va deveni din ce în ce mai scumpă. În aceste condiții, e lesne de înțeles că nu puțini vor fi cei ce vor zice pas achiziționării unei locuințe anul acesta.
Dacă visezi la un amărât de apartament cu 2 camere, nu-ți ajung două vieți să-l plătești
Dacă, totuși, dorința ta rămâne de neclintit, să aruncăm o privire peste prețurile de pe piața imobiliară românească, la început de 2023. Trebuie să știi că începem anul cu prețuri mai scumpe cu 8%. Atât a crescut, în medie, costul apartamentelor cu două camere din București, anul trecut. Potrivit unei analize economica.net, bazată pe datele Anunțul.ro, în medie poți să te aventurezi să-ți iei un apartament cu două camere în Capitală, dacă dispui de cam 90.000 de euro. Evident, zona dar și particularitățile proprietății respective influențează prețul, dar această sumă este deja imensă pentru puterea românilor de cumpărare în 2023, referindu-ne aici la oamenii de rând, cei cu salarii medii, de exemplu.
Acestea fiind spuse, avem la orizont o piață imobiliară scumpă și inaccesibilă pentru cei ce nu dispun de banii lor, iar cei care au economii și își permit să cumpere o casă fără credit, trebuie să se gândească dacă merită sau dacă nu cumva achită un preț artificial.