Viață „de lux” pe capul șomerilor din România: bani mai mulți de la stat, dacă nu muncesc
Dacă nu ai loc de muncă și nici nu-ți găsești, poți apela la indemnizația de șomaj. Deși ai fi tentat să nu-ți pui mari speranțe în banii primiți de la stat, află că te înșeli în mare măsură, deoarece ajutorul va fi majorat de anul acesta.
Concret, din 2023, șomerii din țara noastră vor primi bani mai mulți de la statul român. Măsura vine pe fondul inflației agresive ce impune majorarea tuturor tipurilor de venituri, astfel încât oamenii, indiferent de situația în care se află (beneficiari ai ajutorului social, beneficiari ai indemnizațiilor de șomaj sau ai altor forme de asistență), să poată să se bucure cât de cât de un trai decent și să facă față cheltuielilor de bază, cu hrana și locuința.
Tu stai acasă, statul îți umple buzunarele cu bani
La baza majorării venitului pentru șomeri stau, din punct de vedere legal, schimbarea modului de calcul al indemnizației, dar și faptul că indicatorul social de referință va crește, acest din urmă aspect generând majorări pentru toate veniturile de tipul asistenței sociale, inclusiv, de exemplu, pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap.
„După cum s-a stabilit în toamna lui 2022, modul de calcul al indemnizației de șomaj a fost schimbat, ceea ce a adus o valoare mai mare a acesteia. În plus, pentru că se calculează în funcție de indicatorul social de referință (ISR), iar acesta va crește, începând din martie, cu aproape 14%, indemnizația de șomaj se va majora automat tot de atunci”, explică avocatnet.ro.
Referitor strict la ISR, acesta influențează în mod direct: indemnizația de șomaj, prima de inserție, subvenția pentru persoane marginalizate, indemnizația lunară plătită mamelor aflate în concediu de creștere a copilului, venitul minim garantat – adică ajutorul social-, indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap sau alocația pentru susținerea familiei. Toate aceste forme de sprijin vor fi majorate din primăvară!
„Beneficiile de asistență socială care sunt raportate la ISR sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați”, explică Ministerul Muncii.