Tragedia premierului Ungariei, prizonier la Snagov, apoi executat în secret la ordinul Moscovei. Rusia a vrut ca soarta lui Imre Nagy să fie o lecție pentru restul țărilor din blocul estic

Aceasta este povestea fostului premier al Ungariei, Imre Nagy, cunoscut ca fiind un simbol al revoluţiei maghiare din anul 1956.

La origine, acesta a fost un activist comunist și a devenit erou național al țării vecine, datorită faptelor sale de vitejie, s-ar putea spune.

Totuși Imre Nagy a fost considerat un ghimpe în coastă pentru comuniștii ruși, drept pentru care Moscova l-a arestat, ca mai apoi să îl trimită în România pentru a fi interogat și torturat.

A fost judecat în secret și executat la fel, fără să se știe, în data de 16 iunie 1958. În ciuda eforturilor bolșevicilor de a-l face uitat, Nagy a reușit să rămână important pentru poporul maghiar și, mai mult decât atât, să-și găsească locul în manualele de istorie.

Cât plătești dacă folosești aerul condiționat pentru a te încălzi iarna? Cum îți afectează factura

Când se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024

Imre Nagy, fostul premier al Ungariei – imagine de arhivă

Comunistul convins care „a întors armele” împotriva sovieticilor

Despre Imre Nagy s-a relatat că ar fi murit cu demnitate, fără să-și trădeze cauza, ori chiar să ceară îndurare.

A crescut la școala de cadre a sovieticilor și a trecut, negreșit, prin suferințele purgatoriului stalinist, iar cariera i s-a încheiat într-un mod în care, mai mult ca sigur, nu îl putea prevesti atunci când s-a „înrolat” în partid, adoptând cauza.

Într-un final, el a ales să devină luptator pentru libertatea Ungariei, în ciuda faptului că, timp de mai bine de zece ani, a fost învățat cum să supraviețuiască în stil stalinist. Fiind martorul sângeroaselor epurări operate de „tătuca” Stalin, Nagy și-a schimbat poziția, realizând că ideologia comunistă este, fără dar și poate, utopică, fără corespondent în realitatea de zi cu zi.

De altfel, atât de bine se descurcase la Moscova, încât a fost inclus în primul guvern comunist, al lui Mátyás Rákosi, instalat de Moscova, imediat după ce naziștii au fost alungați, în anul 1944.

Imre Nagy, fostul premier al Ungariei – imagine de arhivă

Moartea lui Imre Nagy

După numai 12 ani, Imre Nagy avea să înțeleagă că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și să vadă adevărata față a bolșevicilor, fiind martorul multor orori comise de armata rusă.

„Aici vorbeşte Imre Nagy. Trupele sovietice au lansat în zori un atac asupra capitalei noastre cu intenţia de a înlătura guvernul legal şi democratic al Republicii Populare Ungaria. Trupele noastre se află în luptă”, declara Nagy, în data de 4 noiembrie 1956, poporului său, însă și Occidentului, în încercarea de a cere și, ulterior, primi ajutor.

Spre marele său ghinion, ajutorul nu avea să vină și, mai mult decât atât, tancurile rusești călcau sângeros revoluția în picioare.

Moscova avea să-l aresteze pe Nagy, după ce încerca, fără vreo speranță, să se refugieze la iugoslavi.

Iar asta nu este tot, după un val intens de fapte reprobabile, la comanda succesorul lui Nagy, János Kádár, instalat de NKVD la conducerea Ungariei, liderului rezistenţei maghiare avea să fie arestat, judecat în secret și, în cele din urmă, executat.

Istoricii se întreabă necontenenit cum a fost posibil ca un comunist convins să întoarcă armele împotriva partidului în care crezuse odinioară.

Ei, bine, în luna octombrie a anului 1956, sute de mii de maghiari au ieşit în stradă ca să protesteze împotriva Moscovei. Oamenii i-au cerut chiar lui Imre Nagy să preia conducerea revoltei, însă, într-o primă instanță, a ezitat.

Totuși, ulterior s-a răzgândit și și-a asumat pe deplin rolul de lider al rezistenței.

În dimineața de 4 noiembrie a ținut un discurs cu impact la radio, anunțând a doua intrare a trupelor sovietice. În data de este răpit și deportat în România, la Snagov, împreună cu mai mulți dintre colaboratorii săi.

Nu a vrut să demisioneze și nici să recunoască guvernul lui János Kádár, cu toate că a fost torturat, în încercarea de a fi „convins”.

În perioada 9 iunie-15 iunie 1958 a fost judecat într-un proces secret și condamnat la moarte, „sarcina” fiind dusă la îndeplinire a doua zi, pe 16.

Între anii 1961-1989, corpul său neînsuflețit s-a aflat în parcela 301 din Cimitirul Nou, din Budapesta, iar imediat după, numele său a fost realibilitat, trupul fiindu-i reînmormântat în data de 16 iunie 1989.