Sorana Cîrstea, șocată după ce Simona Halep a fost depistată dopată: ”Poate sunt puțin paranoică, dar nu este de joacă”
Simona Halep a fost prinsă dopată în urmă cu un an și a primit patru ani de suspendare și singura cale de atac pe care o mai are este Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Sorana Cîrstea, cel mai bine clasată tenismenă din România în clasamentul WTA, a vorbit în premieră despre verdictul în cazul Halep.
Sorana Cîrstea, reacție după suspendarea Simonei Halep
A trecut o săptămână de la verdictul tribunalului independent Sports Resolutions, acela de a o suspenda patru ani pe Simona Halep. Printre numele mari din tenis care au reacționat după aflarea deciziei se numără și Sorana Cîrstea (25 WTA).
Sorana Cîrstea a fost colegă în echipa de FED Cup cu Simona Halep și a declarat că o consideră nevinovată pe campioana de la Roland Garros și Wimbledon, pentru că nu crede că aceasta s-a dopat cu bună știință.
”O cunosc pe Simona Halep. Nu cred că vreodată s-a dopat conștient. Această suspendare este pentru un om nevinovat”, a declarat Sorana Cîrstea, potrivit sport.ro.
Citește și: Simona Halep desființează raportul celor de la ITIA: ”M-au judecat pe scenarii”. Explicațiile sportivei
Sorana Cîrstea a mai povestit că a fost șocată când a aflat că Simona Halep a fost depistată dopată cu roxadustat, la US Open 2022, și că i-a fost teamă să mai vreo pastilă.
”Mi-a fost frică să mai iau orice, mi-a fost frică să mai iau și o aspirină. Poate sunt puțin paranoică, dar nu este de joacă. Este coșmarul oricărui sportiv”, a mai spus Sorana Cîrstea.
Simona Halep vrea despăgubiri de la firma de suplimente
Avocații Simonei Halep au dat în judecată, în civil, compania de suplimente din care a folosit Simona Halep, și care ar fi fost contaminate cu Roxadustat. Procesul are ca scop despăgubirea sportivei după ce a fost depistată pozitiv.
”Am dat în judecată compania canadiană cu mai bine de o lună și jumătate în urmă. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubire, el nu va avea decât o influență civilă, nu poate să aibă niciun un fel de influență în dosarul sportiv”, a precizat Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep.
Rezultatele care i se șterg Simonei Halep
Agenția Internațională pentru Integritatea în Tenis (ITIA) a cerut o suspendare de șase pentru Simona Halep, deoarece consideră că dopajul a fost ”repetitiv și sofisticat” și a fost conceput pentru a-i îmbunătăți performanțele la Wimbledon și la US Open.
De asemenea, agenția a cerut și anularea rezultatelor soortivei din perioada martie 2022 – septembrie 2022. Dar tribunalul Sport Resolutions a anunțat că vor fi șterse doar cele obţinute după 29 august 2022.
”Toate rezultatele obţinute de jucătoare în perioada 29 august 2022 – 7 octombrie 2022 sunt anulate, cu repercusiunile de vigoare, incluzându-se aici returnarea premiilor în bani, a trofeelor şi anularea punctelor”, se menționează în motivarea celor de la Sport Resolutions.
Simona Halep a anunțat că va face apel la TAS pentru a contesta suspendarea. Dacă s-ar menține pedeapsa actuală, de patru ani, ea ar avea drept de joc în octombrie 2026. Când va avea 35 de ani.