13 oct. 2023 | 13:18

Simona Halep, sfătuită să ia exemplu de la David Popovici. „Suna și la ora două dimineața”. Ce spune fostul șef ANAD despre „pașaportul biologic”

SPORT
Simona Halep, sfătuită să ia exemplu de la David Popovici. „Suna și la ora două dimineața”. Ce spune fostul șef ANAD despre „pașaportul biologic”

Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj cu Roxadustat și a susținut că toată nenorocirea a pornit de la un supliment nutritiv contaminat, în timpul procesului de producție. Fostul șef al Agenției Naționale Anti-Doping a vorbit despre situația jucătoarei de tenis și l-a dat exemplu pe David Popovici. Înotătorul ține legătura permanent cu specialiștii, iar mama lui a făcut cursuri de ofițer doping.

Cristi Balaj, nedumerit și îngrijorat de cazul Simona Halep

Simona Halep a fost suspendată patru ani de tribunalul Sport Resolutions, deși instanța a admis că sportiva a consumat un supliment nutritiv contaminat accidental în timpul procesului de producție. Judecătorii au comunicat însă, în motivarea oficială, că jucătoarea a luat Roxadustat și din altă sursă, ajungându-se la această concluzie, în urma analizelor care au dezvăluit faptul că este vorba de o cantitate prea mare pentru a putea fi vorba doar de contaminare. O altă problemă au fost „iregularitățile” din pașaportul biologic, ceea ce conduce cu gândul că a fost vorba și de o altă metodă de doping.

Fostul șef al Agenției Naționale Anti-Doping nu a vorbit de multe ori despre acest caz, dar a sfătuit-o pe Halep să nu mai conteste pașaportul biologic pentru șansele de eroare în acest caz sunt foarte mici. Cristi Balaj nu înțelege de ce jucătoarea de tenis nu a fost mai strictă în ceea ce privește suplimentele nutritive și a acceptat să ia un produs adus de la o firmă mică din Canada.

„Eu spun că la sporturile individuale, la sportivii care au demonstrat și au avut performanțe, la disciplinele care aduc premii foarte mari, sunt șanse mari să aibă pașaport biologic”, a declarat Cristi Balaj pentru Fanatik.

Citești și: Simona Halep, în pericol să piardă titlul de la Wimbledon, după declarațiile Serenei Williams?

Simona Halep a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open, când a pierdut în primul tur cu Daria Snigur

David Popovici, model pentru Simona Halep

Fostul șef al Agenției Naționale Anti-Doping l-a lăudat pe David Popovici. Înotătorul a creat în jurul lui un sistem care îl ajută să nu greșească. Mama lui a făcut cursuri de specialitate, iar în cazul în care are dubii pune mâna pe telefon și sună imediat la agenție ca să se informeze.

„David Popovici este un model. Mama lui Popovici a plătit cursul pentru ofițer de control doping și a participat, fără să dea examenul pentru diplomă pentru că ea nu vrea să fie ofițer doping, dar a participat la toate ședințele ca să afle exact cum funcționează corect un control doping, ca nu cumva băiatul ei să greșească.

Popovici, cu părinții, cu antrenorul, participând la competiții și pe alte continente, trimitea mesaj, cu scuzele de rigoare, indiferent de ora care era în România și se întâmpla să fie și ora 02:00 – 03:00 dimineața, colegei mele de la ANAD, doamna Andreiașu, directorul Departamentului testări. O trezea, comunica, pentru că era mai mult decât deschisă să discute cu sportivii care doreau să afle informațiile corecte și întreba dacă poate să ia un anumit medicament. Nu conta că era ora 02:00 noaptea.

Mi-e greu să cred că la el s-ar putea să apară vreodată vreo eroare. Acordăm atenție acestui domeniu anti-doping în momentul în care se întâmplă situații negative. Luați exemplu de la David Popovici. Întrebați cum face.

Este deschis, jovial. Nu pot să existe greșeli. Este extrem de simplu să nu greșești. A evoluat atât de mult acest domeniu anti-doping încât, dacă un sportiv nu greșește acum, asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla peste 9 sau 10 ani de zile”, a mai declarat Cristi Balaj pentru sursa citată.

Simona Halep se pregătește să depună apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în speranța că va scăpa de suspendarea de patru ani. Avocații ei au deschis un proces și împotriva firmei care a vândut colagenul contaminat, iar miza acestei acțiuni este de zece milioane de dolari. Fostul lider WTA a jucat ultimul meci pe 29 august 2022, la US Open.

Simona Halep se afla pe locul 9 WTA în momentul în care a fost suspendată provizoriu, iar acum nu mai face parte din clasamentul profesionist