20 mai 2023 | 23:10

Serialul de pe Netflix care rupe topul în România, e pe locul 1 acum. Povestea adevărată care a bulversat istoria și îi fascinează pe români

ENTERTAINMENT
Serialul de pe Netflix care rupe topul în România, e pe locul 1 acum. Povestea adevărată care a bulversat istoria și îi fascinează pe români

Abonații din România la platforma de streaming Netflix au luat cu asalt serialul care bulversează istoria. Dacă în trecut, Bridgerton a reușit să se mențină o bună perioadă de vreme în topul preferințelor românilor, iată că un nou film îi ține pe aceștia lipiți de ecrane.

Noul serial de la Netflix, prequel-ul cu Regina Charlotte –  „Queen Charlotte: A Bridgerton Story” este cel mai nou serial de pe platforma de streaming care pare că are o priză incredibilă la publicul din România, având în vedere că se află pe primul loc în topul preferințelor acestora.

Serialul a avut premiera în data de 4 mai, iar până să devină numărul 1 în top, nu a durat foarte mult. Tânăra Charlotte începe să înțeleagă ce înseamnă puterea ei și, mai presus de acest lucru, dragostea. Povestea începe atunci când tânăra Charlotte acceptă cererea în căsătorie a tânărului rege George.

Căsnicia dintre cele două fețe regale dă naștere unei mari povești de dragoste, dar și evenimente care au un efect în schimbarea societății, fiind cea care a determina apariția înaltei societăți moștenite de personajele serialului Bridgerton.

Acțiunea din cel mai nou serial are la bază dezvăluirea trecutului, fiind totodată și o perspectivă a actualei vieți a membrilor familiei Bridgerton. În ceea ce privește distribuția, aceasta îi cuprinde pe Michelle Fairley în rolul Prințesei Augusta; Arsema Thomas, în rolul tinerei Agatha Danbury; Sam Clemmett în rolul tânărului Brimsley; Freddie Dennis în rolul lui Reynolds; Richard Cunningham, în rolul Lordului Bute; Tunji Kasim în rolul lui Adolphus; Rob Maloney în rolul Doctorului Regal; și Cyril Nri în rolul Lordului Danbury.

De asemenea, serialul mai cuprinde și secvențe în care o înfățișează pe regina Charlotte mai în vârstă, rol interpretat de Golda Rosheuvel care are de-a face cu fantomele treuctului său. Adjoa Andoh din Bridgerton apare în rolul lui Lady Danbury, Ruth Gemmell în cel al lui Violet Bridgerton și Hugh Sachs în cel al lui Brimsey.

Serial Netflix Queen Charlotte A Bridgerton Story

Imagine din serialul Queen Charlotte A Bridgerton Story

Serialul de pe Netflix care prezintă o altă față a istoriei

În realitate însă, Charlotte de Mecklenburg-Strelitz s-a născut într-o familie de nobili germani, devenind regină odată cu căsătoria cu regele George al III-lea, în anul 1761. Cei doi au avut 15 copii, iar nepoata lor Victoria este cea care ajunge regină în anul 1837.

Așa cum este prezentat și în serialul Bridgerton, regele George al III-lea a avut de-a lungul vieții sale mai multe momente în care memoria îi era afectată, ajungând în cele din urmă, aceasta să fie afectată permanent, astfel că soția sa nu mai putea trăi alături de acesta.

Dacă în film, regina își petrece timpul ascultând bârfele care circulau în societate, în viața reală, regina Charlotte a fost pasionată de plante și muzică, dintre compozitorii preferați putând aminti pe Handel și Mozart.

În secolul al XVIII-lea, regina Charlotte decide să se mute la țară, undeva lângă Castelul Windsor, la o proprietate denumită Frogmore House, în urma deteriorării sănătății monarhului. În anul 1801 aceasta mai adaugă la proprietatea sa o bucată de teren, iar casa ajunge să fie moștenită de către Regina Elisabeta a II-a, pe care i-o oferă cadou prințului Harry.