Scenografie provocatoare a maghiarilor la meciul cu Serbia. Au afișat portretul celui care a speriat Clujul și a murit în închisoarea din Gherla
Ungaria e cu un pas la Campionatul European din 2024, din Germania. Suporterii din pelmză au realizat o scenografie controversată înainte de meci. Ei ei afișat portretul tâlharului care a îngrozit Clujul și care a murit în închisoare la Gherla.
Scenografia ultrașilor maghiari
Ungaria a făcut un pas mare spre calificarea la Euro 2024 după ce a învins Serbia (2-1), iar 60.000 de fani au susținut naționala maghiară pe ”Puskas Arena”. Aceștia au creat o scenografie impresionantă, în care a fost afișată imaginea unuia dintre cei mai cunoscuți haiduci maghiari.
Cel adus în prim-plan este Sandor Razsa, haiducul care a trăit în secolul 19. El a murit în închisoarea din Gherla, în 1878, iar pe parcursul vieții a terorizat Clujul cu furturile lui și ale găștii sale de bandiți. ”Dacă fiecare împinge cât de tare poate, atunci toată lumea trage așa cum ar trebui să tragă!”, a fost mesajul ultrașilor maghiari.
Cine a fost Sandor Razsa
Personajul din scenografia de la Ungaria – Serbia a trăit între 1813 și 1878, iar prima infracțiune a comis-o la 23 de ani, când a furat două vite de la o fermă.
În 1848 a condus 150 de haiduci și a luptat împotriva sârbilor la Revoluția Maghiară, motiv pentru care a fost ales drept personaj principal al suporterilot de pe ”Puskas Arena”. În timpul evenimentelor, Rosza și banda sa au ucis 36 de persoane, după care haiducul a fost trimis la închisoare.
Acesta a comis mai multe tâlhării în Cluj. Împreună cu o bandă de 17 haiduci a furat mai mulți cai și avea curajul să atace poliția în timpul zilei. În cele din urmă a fost prins și a murit în penitenciarul din Gherla, în 1878.
”Curajul nesăbuit cu care ataca poliţia, şi chiar escortele militare, la drumul mare, în plină zi, generozitatea lui faţă de oamenii săraci şi galanteria cu care trata femeile a făcut din el un fel de erou naţional”, scriau ziarele americane la moartea sa.
Ungaria conduce grupa de calificare
Ungaria a deschis scorul în meciul cu Serbia, prin Varga, în minutul 20, și a pornit fiesta în tribunele stadionului. Pavlovic a restabilit egalitatea în minutul 33, însă după doar câteva zeci de secunde Sallai a readus-o pe Ungaria în avantaj și a stabilit scorul final.
Ungaria conduce grupa G din preliminariile pentru Euro 2024, cu 13 puncte din cinci meciuri. Serbia se află pe poziția a doua, cu zece puncte și un joc în plus, iar locul trei este ocupat de Muntenegru, cu opt puncte, din cinci partide.