Românul de geniu care ne-a făcut țara cunoscută în lume. Cine a fost chimistul Nicolae Teclu [VIDEO]
Nicolae Teclu s-a născut în data de 11 octombrie 1839, într-o familie modestă de negustori brașoveni și a devenit, în timp, una dintre personalitățile marcante ale epocii sale.
Tatăl său a fost unul dintre cei care, în 1835, la ruga lui Simion Bărnuțiu, a pus bazele primei mișcări de anvergură ce avea ca scop unirea tuturor românilor sub un singur nume, idei care aveau să fie, mai târziu, promovate inclusiv de Nicolae Teclu.
Nicolae Teclu, omul cu o mie de talente
La vârsta de 18 ani, a absolvit liceul la Viena și, pentru că iubea științele exacte, s-a înscris inițial la Școala Politehnică. În ciuda acestui aspect, datorită faptului că iubea atât științele exacte, cât și artele plastice, a ajuns să finalizeze secția de arhitectură a Academiei de Arte Frumoase, un compromis onorabil, de altfel.
În tot acest interval, Nicolae Teclu s-a evidențiat inclusiv prin abilitățile sale în ceea ce privește gimnastica, câștigând diverse competiții multiple. Imediat după finalizarea studiilor, s-a întors la Brașov și apoi a mers la București cu dorința de a-și folosi talentul și cunoștințele pentru binele țării sale, pe care o iubea atât de mult.
Cu toate acestea, nu a fost ajutat să-și ducă planurile la bun sfârșit.
Între anii 1863-1869, a fost profesor la Gimnaziul Român din Brașov și a contribuit la înființarea unei societăți românești, împreună cu prietenii săi. Scopul acestei societăți era să promoveze atât aspecte culturale, cât și idei naționaliste.
Hotărât să-și schimbe specializarea, dar și traseul în viață, Nicolae Teclu s-a întors în 1869 la Universitatea din Viena pentru a urma cursuri de chimie generală și analitică susținute de profesorul Ernst Ludwig, dar s-a dezvoltat și pe alte planuri.
A inventat numeroase instrumente de laborator
Între timp, s-a angajat ca voluntar la fabrica o fabrică austriacă de hârtie, apoi s-a întors din nou în regiunea Ardealului cu speranța de a contribui la fondarea unei proprii fabrici de hârtie, dar a fost dezamăgit de lipsa sprijinului, din nou.
Niciuna dintre încercările lui de a se stabili în țară, fie la Brașov, fie la București, nu a avut succes, astfel că Teclu a fost constrâns să revină la Viena, unde a devenit asistentul profesorului său, Ernst Ludwig, și apoi adjunctul acestuia.
În laboratorul lui Ludwig, Nicolae Teclu a început să desfășoare primele sale cercetări științifice, care l-au consacrat în rândul comunității oamenilor de știință.
El s-a concentrat în special pe aspecte de chimie anorganică și analitică, investigând compoziția meteoriților, silicaților, apelor minerale, precum și structura anhidridei wolframice și a sulfurii de stibiu.
De asemenea, Teclu a inițiat primele cercetări în domeniul procesului de ardere, un domeniu care l-a consacrat la nivel global, punându-ne, astfel, țara pe hartă.
A desfășurat numeroase experimente și a analizat în detaliu flacăra becului Bunsen, reușind să ofere explicații coerente pentru procesele de ardere ce aveau loc în diversele zone ale flăcării.
În 1871, a preluat o a doua catedră, cea de chimie tehnică, la Academia de Comerț din Viena, și în 1880 a fost numit profesor titular al acestei instituții. Aici, savantul și-a continuat studiile, publicând numeroase lucrări în care a expus rezultatele cercetărilor sale privind compoziția, forma și natura flăcării, în funcție de diverși factori.
„Becul Teclu” a fost dezvoltat după propriile idei și a devenit un standard în laboratoarele din întreaga lume.
În 1877, contribuțiile sale au fost, în cele din urmă, recunoscute în țara sa natală, fiind numit membru corespondent al Academiei, iar în 1879 a devenit membru titular al Academiei Române, secția știință.
Pe lângă redactarea unui manual clasic de chimie, Nicolae Teclu a conceput și construit personal numeroase instrumente de laborator, fie destinate scopurilor educaționale, fie cercetărilor științifice, ca regulatorul de debit pentru gaze, aparatul pentru evaluarea intensității radiației luminoase sau chiar dispozitivul pentru obținerea dioxidului de carbon lichid.
Marele savant a părăsit această lume în data de 13 iulie 1916, la vârsta de 77 de ani, la Viena. Din păcate, nu a apucat să-și vadă visul realizat: unirea Ardealului cu Principatele Române.