Revine haosul în energie: se întâmplă peste noapte cu facturile noastre la gaze naturale
Când aveam impresia că situația s-a liniștit în sectorul energetic, iată că o știre nouă face ocolul redacțiilor din toată țara.
ANRE ar fi demarat intense controale la operatorii noștri de gaz natural, ca urmare a faptului că mai mulți consumatori finali au tras semnalul de alarmă și au reclamat anumite nereguli.
Pentru a se convinge dacă cele semnalate de oameni se adeveresc, autoritățile au intrat pe fir și lansează o serie de verificări la mai mulți lideri ai pieței de profil. Informația aceasta a fost furnizată chiar de către ANRE, în cadrul unui comunicat oficial. Se pare că acțiunea ar fi demarată pe fondul a mai bine de 1.300 de sesizări.
Piața gazelor din România se cutremură din temelii, exact când ne așteptam mai puțin
În această amplă acțiune vor fi verificați 10 mari operatori, după cum a precizat instituția.
„Având în vedere faptul că am constatat existenţa unui număr consistent de petiţii adresate ANRE de către clienţii finali, respectiv 1.397, care se referă la modul de îndeplinire de către operatorii de distribuţie a gazelor naturale a obligaţiilor instituite prin Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, am dispus demararea unor acţiuni de control la un număr de 10 operatori pentru a verifica modul de respectare a următoarelor aspecte: soluţionarea cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale completate incorect şi/sau în situaţia în care documentele justificative care le însoţesc nu sunt complete; întocmirea, actualizarea şi publicarea registrului electronic de evidenţă a cererilor de racordare; actualizarea tarifului de racordare la sistemul de distribuţie din oferta contractului de racordare; etapele şi termenele pentru execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor pentru racordarea la sistemul de distribuţie gaze naturale; publicarea valorii componentelor tarifului de racordare la sistemul de distribuţie, fără TVA, aferentă activităţilor prestate de operatorul economic autorizat ANRE pentru proiectare şi/sau operatorul economic autorizat ANRE pentru execuţie; respectarea termenelor asumate pentru rambursarea tarifului de racordare”, precizează ANRE printr-un comunicat.
Aceste controale iau prin surprindere unii consumatori, dat fiind faptul că în ultima perioadă nu mai apăruseră informații despre mari nereguli, primăvara a adus temperaturi mai generoase, iar consumul începuse să se diminueze. Totuși, iată că mulți consumatori au încă anumite nemulțumiri legate de cum procedează operatorii de gaz cu ei, motiv pentru care ajung să se plângă autorităților competente.