Răsplata Arabiei Saudite după ce a primit organizarea CM 2034. Va sponsoriza FIFA cu un contract record
FIFA a confirmat că Arabia Saudită a obținut dreptul de a găzdui Cupa Mondială din anul 2034, după ce Australia s-a retras din această cursă. Acum, a venit și răsplata. Țara din Orientul Mjlociu va fi sponsorul principal al organizației, iar contractul ar urma să aibă o valoare record. Ce sumă va primi anual forul mondial.
Contract record pentru FIFA
FIFA continuă să atragă sponsori din întreaga lume, iar ultimul pe listă este un producător gigant petrolier din Arabia Saudită, țară arătată cu degetul pentru nerespectarea drepturilor omului. Acordul semnat de Gianni Infantino va fi valabil până în 2034, când Arabia Saudită va organiza turneul final al Campionatului Mondial.
Compania petrolieră de stat Aramco, deţinută de Arabia Saudită, este aproape de a încheia un acord cu FIFA pentru a deveni sponsorul principal al organizaţiei. Acordul, aflat în stadii avansate de negociere, ar urma să aibă o valoare anuală de 96 de milioane de euro, anunţă cotidianul britanic „The Times”.
?? Saudi Arabian oil giant Aramco is set to become a major FIFA sponsor!
The deal could be worth in the regions of £84m-per-year, making it FIFA’s most valuable sponsor, reports @martynziegler. ?? pic.twitter.com/fCmdNvh3wJ
— EuroFoot (@eurofootcom) November 16, 2023
Asocieri cu companii de stat
Cu un profit de 160 de miliarde de dolari în 2022, Aramco mai sponsorizează Comitetul Internațional de Cricket, principalul campionat de cricket din India, Formula 1, competiții feminine de golf plus alte întreceri din zona Golfului.
Nu este prim dată când FIFA se asocieze cu uriașe companii de stat din întreaga lume, de genul Gazprom, care a fost sponsor principal la CM 2018 din Rusia, Qatar Airways și Visit Saudi, la turneul final din Qatar 2022.
După cum anunță spaniolii de la As, asocierea cu Aramco ar fi cea mai profitabilă înțelegere încheiată vreodată între o organizație și un brand local, cu ocazia unui turneu final.
Arabia Saudită vrea să facă investiții uriașe
Alegerea Arabiei Saudite drept gazdă a Cupei Mondiale din 2034, la începutul lunii octombrie, a fost o simplă formalitate, după ce Australia, cealaltă candidată, a decis să se retragă din cursă. După acestă decizie, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a transmitea că fotbalul devine cu adevărat global, ediţiile din 2026, 2030 şi 2034 fiind găzduite de zece ţări de pe cinci continente.
“Cel mai mare spectacol de pe Pământ va fi organizat de Canada, Mexic şi Statele Unite ale Americii în 2026 – în America de Nord. Următoarele două ediţii ale Cupei Mondiale vor fi găzduite în Africa (Maroc) şi în Europa (Portugalia şi Spania) , cu trei meciuri aniversare jucate în America de Sud (Argentina, Paraguay şi Uruguay) – în 2030 şi în Asia (Arabia Saudită) în 2034.
Trei ediţii, cinci continente şi zece ţări implicate în organizarea de meciuri în cadrul turneului – asta înseamnă că fotbalul devine cu adevărat global!”, a notat Gianni Infantino pe Instagram, la sfârșitul lunii octombrie.
Arabia Saudită are deja planul făcut pentru Mondialul din 2034. Prima investiție ar urma să se ridice la un trilion de euro, pentru orașul gazdă, NEOM. Acesta va avea o infrastructură unică în lume, iar marginile vor fi formate dintr-un lanț de zgârie-nori, de peste 100 km lungime.