Revoltă în lumea fotbalului, după ce FIFA a prezentat, într-o festivitate găzduită la Los Angeles, logo-ul Campionatului Mondial din anul 2026. Competiția va fi organizată de trei țări și va fi prima ediție la care vor participa 48 de echipe naționale. Giani Infantino a prezentat care sunt cele mai mari obstacole.
Apar primele semne de întrebare înaintea Campionatului Mondial de Fotbal din anul 2026, prima ediție care va fi organizată între trei țări. FIFA a prezentat logo-ul competiției, o variantă care nu a fost deloc pe placul microbiștilor. Numărul 26 este scris cu alb pe un fundal negru, iar apoi au fost adăugate trofeul competiției și sigla FIFA. Imaginea nu a fost pe placul iubitorilor fotbalului, iar pe rețelele sociale valul de indignare este tot mai înalt.
„Mai aveți 3 ani să-l reparați”, „Cineva a primit zeci de mii de euro pentru a crea asta”, „Ce naiba e asta?” sunt doar câteva dintre reacții.
Campionatul Mondial din anul 2026 este primul turneu final organizat în trei țări, SUA, Canada și Mexic, și la care vor participa 48 de echipe naționale. Președintele FIFA susține că organizatorii trebuie să cântărească bine situația și să țină cont, la programarea partidelor, de distanțe, fus orar, diferențele climatice, altitudinea din Mexic, nivelul mării în alte regiuni.
„A fost unul dintre avantajele Cupei Mondiale din Qatar, unde un jucător, la o oră după meci, putea să fie în patul său. În 2026 vor fi deplasări, dar noi vom coordona acest lucru şi ne vom asigura că sunt întrunite cele mai bune condiţii posibile pentru echipe”, a declarat Gianni Infantino.
Partidele vor fi organizate în 16 orașe. În SUA au fost desemnate 11 localități, Seattle, San Francisco, Los Angeles, Kansas City, Dallas, Atlanta, Houston, Boston, Philadelphia, Miami şi New York/New Jersey, din Mexic sunt trei, Mexico City, Guadalajara şi Monterrey, în timp ce din Canada au fost desemnate Vancouver şi Toronto. Oficialii FIFA au transmis că în momentul în care se vor stabili meciurile acestea vor fi grupate conform unor zone pentru ca deplasările să fie cât mai scurte.
Sursa Foto: Instgram FIFA