Povestea pictoriței care a refuzat vehement să-și vândă talentul pictându-i pe „tovarăși”. Ce s-a ales de ea [VIDEO]

Zinaida Evghenievna Serebriakova s-a născut în data de 10 decembrie 1884, în apropierea orașului Harkov, în familia Benois, una dintre cele mai rafinate și ilustre familii ale Rusiei Imperiale.

Bunicul ei, Nicholas Benois, a fost arhitect, președinte al Societății Arhitecților și membru al Academiei de Științe.

La rândul său, unchiul ei, Alexandre Benois, a fost pictor și fondator al grupului artistic Mir iskusstva (Lumea Artei). Tatăl ei, Evgheni Nikolaievici Lanceray, a fost un sculptor renumit.

Pictură de Zinaida Evghenievna Serebriakova

A rămas singură și săracă, cu patru copii și o mamă bolnavă

În anul 1900, Zinaida a absolvit școala de fete și a continuat studiile la școala de arte fondată de prințesa M. K. Tenișeva. Aici, a avut oportunitatea de a studia cu celebrul artist Ilia Repin.

Unde se pot distra copiii în București de Halloween. Ateliere la Muzeul Antipa și Târgul Vrăjitoarelor la Opera Comică pentru copii

Cum s-a îmbrăcat Daniela Iliescu la nunta lui Iancu Sterp. Invitații au fost surprinși să o vadă așa, a ales o ținută inedită

Între anii 1902 și 1903, a călătorit și a studiat în Italia, iar mai apoi s-a înscris la Académie de la Grande Chaumière din Paris.

În 1905, tânăra s-a căsătorit cu vărul său primar, Boris Serebriakov, care era fiul surorii tatălui său. Artista s-a alăturat grupării artistice clasice Mir iskusstva în anul 1911, dar în anii următori s-a concentrat pe crearea unei serii de picturi cu tematică rurală din Rusia.

În toamna anului 1917, la începutul Revoluției Bolșevice, Zinaida Serebriakova locuia pe moșia familiei.

În doar câteva luni, viața ei s-a schimbat radical. Soțul ei a fost arestat și a murit de tifos într-o închisoare comunistă în anul 1919. Pământurile familiei au fost confiscate, la fel ca toate bunurile și bijuteriile.

Zinaida a rămas singură, fără niciun venit, având responsabilitatea de a-I crește cei patru copii pe care îi avea și de a o îngriji mama sa bolnavă.

Familia a suferit enorm în timpul foametei, iar picturile realizate în această perioadă surprind dramele personale prin care trecea familia sa. Lucrarea ei intitulată Casa din cărți de joc îi reprezintă chiar pe copiii orfani ai pictoriței, spre exemplu.

Pictură de Zinaida Evghenievna Serebriakova

Li s-a opus tovarășilor și a refuzat să le facă pe plac

După Revoluția Bolșevică, ea a refuzat să-și schimbe stilul artistic sau să realizeze portrete ale comisarilor comuniști, în ciuda presiunilor constante.

În cele din urmă, a găsit un loc de muncă la Muzeul Arheologic din Harkov, unde desena în creion exponatele muzeului, reușind astfel să-și întrețină familia cu puținii bani obținuți.

În decembrie 1920, s-a mutat în apartamentul bunicului său din Sankt Petersburg. Cu toate acestea, din cauza noilor reguli impuse de naționalizare, proprietarii erau obligați să împartă casele cu alte persoane, așa că a fost nevoită să locuiască în aceeași gospodărie cu familia unor artiști de la Teatrul de Artă din Moscova.

În această perioadă, fiica sa, Tatiana, a fost acceptată la Academia de Balet, iar Serebriakova a primit o comandă care i-a oferit o sursă stabilă de venit pe o perioadă mai îndelungată, să realizeze o serie de pasteluri pentru Teatrul Mariinsky.

În toamna anului 1924, pictorița a fost invitată să lucreze la Paris, unde primise o comandă pentru o frescă, iar spre surprinderea ei, i s-a permis să părăsească Uniunea Sovietică.

După finalizarea lucrării sale, Zinaida Serebriakova a dorit să se întoarcă în URSS, la familia sa, dar nu a fost primită înapoi.

A reușit să-i aducă în Franța în 1926 și 1928 cei doi copii mai mici, Aleksandr și Katerina, dar nu și pe Evgheni și Tatiana, rămânând separată de ei pentru mai multe decenii.

În 1947, Zinaida Serebriakova a obținut cetățenia franceză, iar în 1953, după venirea la putere a lui Nikita Hrușciov, a reușit să restabilească contactul cu familia sa rămasă în Uniunea Sovietică.

În anul 1960, după 36 de ani de separare, fiicei sale, Tatiana, care lucra ca scenaristă la Teatrul de Artă din Moscova, i-a fost permisă să o viziteze la Paris.

A urmat o perioadă de dezgheț, iar lucrările artistice ale Zinaidei au fost expuse în Uniunea Sovietică, la Moscova, Leningrad și Kiev, în anul 1966.

Aceste expoziții au fost întâmpinate cu entuziasm de critici, care au comparat-o cu mari maeștri precum Botticelli și Renoir.

Zinaida Serebriakova a trecut în neființă la Paris pe 19 septembrie 1967, la vârsta de 82 de ani, și a fost înmormântată în Cimitirul Sainte-Geneviève-des-Bois.