11 mai 2023 | 10:15

Parlamentarii vor să dezincrimineze posesia de canabis pentru consum propriu. Ce cantitate maximă ar fi acceptată 

ULTIMA ORĂ
Parlamentarii vor să dezincrimineze posesia de canabis pentru consum propriu. Ce cantitate maximă ar fi acceptată 

Mai mulți parlamentari au depus un proiect prin care dezincriminează deținerea de canabis, în limita a 3 grame, pentru consum propriu. În loc de închisoare, parlamentarii vor ca sancțiunile pentru acest lucru să fie o amendă  de la 1.000 la 3.000 de lei. 

Amendă în loc de închisoare pentru deținerea de maximum 3 grame de canabil pentru consum propriu

Propunerea vine în scopul de a aborda problema într-un mod „mai echilibrat”, spun parlamentarii. În plus, nu este vorba despre legalizarea, ci despre dezincriminarea celor care posedă până în 3 grame de canabis destinat consumului propriu. 

„Dezincriminarea nu înseamnă legalizarea sau promovarea consumului de canabis. Scopul este de a aborda problema într-un mod mai echilibrat, punând accentul pe prevenție și tratament, în locul penalizării”, a spus Simina Tulbure, unul dintre parlamentarii REPER inițiatori ai proiectului.

Proiectul de modificare a Legii 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri a fost depus pe 8 mai în Camera Deputaților de către deputații REPER Simina Tulbure, Oana Cambera, Cristina Rizea, Andrei Lupu și Daniel Toda. 

Proiecte prevede ca sancțiunile actuale penale, adică închisoare și amendă penală, să fie înlocuită cu sancțiune contravențională – amendă cuprinsă între 1.000 și 3.000 de lei pentru posesia de cantități mici de canabis, în limita a 3 grame, desinată consumului propriu. 

Cei care au depus proiectul propun ca sumele din amenzi să fie folosite pentru înființarea programelor naționale de prevenire a consumului de droguri, dar și pentru programele de asistență medicală, psihologică și socială a consumatorilor de droguri.

PSD și PNL vor pedepse mai mari

Ei vor să modifice articolul din lege adăugând o excepție, aceea privind deținerea de canabis în limita a 3 grame pentru consum propriu. Fapta va constitui contravențiune și se va sancționa cu amendă care începe de la 1.000 de lei. 

Conform expunerii de motive, peste 800.000 de români cu vărsa între 15 și 64 de ani au consumat canabis cel puțin o dată în viață. 

În Parlament mai sunt și alte inițiative legislative care vor să modifice legea 143/200, atât din partea PSD, când și din partea PNL.

PSD a propus să sancționeze cu ani de închisoare minorii consumatori, iar PNL vrea să crească limitele de pedeapsă cu închisoarea pentru consumatorii de substanțe interzise.