02 aug. 2023 | 10:36

Mii de construcții mayașe descoperite în adâncul pădurii tropicale: metoda folosită de cercetători

ACTUALITATE
Mii de construcții mayașe descoperite în adâncul pădurii tropicale: metoda folosită de cercetători

Pădurile tropicale din America Centrală și de Sud au „înghițit” de-a lungul secolelor multe dintre construcțiile ridicate de civilizațiile care au trăit aici. Descoperirea acestora a fost, practic, imposibilă, în oceanul verde și des al acestei jungle. Dar cercetătorii au apelat la tehnologia modernă cu ajutorul căreia au identificat mii de structuri aparținând mayașilor, ce n-au fost atinse de oameni de peste un mileniu.

Mii de construcții mayașe descoperite în adâncul pădurii tropicale

Ascuns sub „acoperișul” creat de pădurea tropicală în departamentul Petén din Guatemala zace un oraș străvechi ce n-a mai fost atins de oameni de peste 1.000 de ani. În anii de glorie, așezarea fusese casa a milioane de mezoamericani care au ridicat aici un imperiu sofisticat.

Imperiul Maya a avut perioada de înflorire maximă între anii 300-900 d.Hr, dar mayașii locuiau în aceste zone de mult mai mult timp. Totul s-a prăbușit după ce conchistadorii spanioli au cucerit și decimat populațiile locale.

Acum, pentru prima oară, o echipă internațională de arheologi a reușit să creeze o hartă a zeci de mii de structuri vechi folosind tehnologia LiDAR – un sistem similar ca funcţionare cu radarul, care utilizează pentru emisie radiaţia laser, cu lungimi de undă în spectrul optic (inclusiv ultraviolet şi infraroşu – pentru cercetarea unei zone de peste 2.100 de kilometri pătrați.

Sistemul LiDAR a fost folosit pentru prima oară în această regiune în 2009, dar s-a focusat doar pentru zonele învecinate siturilor arheologice. Arheologii au descoperit vastul oraș în luna februarie, conform National Geographic, într-o cercetare condusă de organizația non-profit PACUNAM Foundation din Guatemala.

Metoda folosită de cercetători

În raportul publicat șase luni mai târziu în Science, echipa a confirmat prezența a peste 61.000 de structuri vechi, inclusiv locuințe, palate, centre ceremoniale și piramide.

Sistemul LiDAR reușește să pătrundă prin stratul des al pădurii, indicând schimbările de înălțime de la sol și permițând oamenilor de știință să identifice structurile topografice făcute de oameni, pereți, case, drumuri, fără ca aceștia să pună piciorul pe sol.

Pe baza informațiilor furnizate de LiDAR, cercetătorii pot crea o hartă tridimensională în câteva minute, scutind ani și ani de muncă arheologică clasică.

„Văzute ca un întreg, terasele, canalele de irigații, rezervoarele, fortificațiile, drumurile indică o incredibilă cantitate de modificări ale peisajului făcute de mayași, la o scară inimaginabilă”, a explicat un membru al echipei, Francisco Estrada-Belli, într-o declarație.

În total, peste 61.000 de structuri antice au fost descoperite în regiunea cercetată, ceea ce indică faptul că aproximativ 7-11 milioane de oameni au trăit aici în perioada clasică a imperiului, între 650-800 d.Hr. Pentru comparație, New York are, la ora actuală, circa 8,5 milioane de locuitori.

Această populație era distribuită neuniform, cu diferite grade de urbanizare și era răspândită pe o suprafață de peste 2.100 de kilometri pătrați.

„Pare tot mai clar că mayașii au transformat peisajul la scară mare, în principal pentru a face mai o agricultură mai productivă. Ca rezultat, se pare că această regiune era mult mai densă ca populație decât ne închipuiam înainte”, a spus arheologul Marcello A. Canuto.

Prin această descoperire, autorii studiului au conchis că „se ridică o nouă generație de întrebări, se rafinează țintele pentru munca din teren și obținerea de noi date regionale despre arhitectura avansată a mayașilor și civilizația acestora”.

 

- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996 - Redactor Playtech din 23 iunie 2021 - Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06. 2021 - Redactor, ... vezi toate articolele