26 oct. 2023 | 08:52

Lacul din România de o frumusețe rară pe care puțini îl știu: Buhui este cel mai vechi lac artificial din țara noastră

ACTUALITATE
Lacul din România de o frumusețe rară pe care puțini îl știu: Buhui este cel mai vechi lac artificial din țara noastră

Lacul unde „omul dă mâna cu natura” se află aproape de orașul Anina. Lacul Buhui se întinde pe o suprafaţă de 1,6 km pătrați cu o adâncime a apei care poate atinge și 27 metri. De asemena, Barajul Buhui are o grosime la coronament de opt metri, iar la bază, de circa 15 metri.

Lacul Buhui este de o frumusețe rară

Lacul Buhui este primul lac de acumulare subteran și cel mai vechi lac artificial din România, realizat în 1884 de adiminstrația austro-ungară pentru alimentarea cu apă a Aninei. Este situat la 640 de metri altitudine și are o suprafață de 9,80 de hectare. În aproprierea lacului se află Peștera Buhui cu o lungime de aproximativ 2.000 de metri.

Vezi și: Râul unic din România despre care nu te învață nici la orele de geografie. Nu există două ca el, ce are atât de special

Vezi și: Stațiunea din România care uimește turiștii prin frumusețea ei. Unică în Europa, când ajungi aici, uiți de Grecia

Înconjurat de o pădure de brad în amestec cu fag, lacul a fost amenajat prin bararea cursului pârâului Buhui, afluent al Carasului, la ieșirea din Peștera Buhui. Tot aici se află și unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă (3217 de metri) cunoscute din România, Pârâul Buhui. În amonte de sectorul subteran Buhui s-a construit un baraj lung de 60 de metri care a adunat în spatele lui un volum de ape de 500.000 de metri cubi.

Lacul Buhui din-Anina Banat

Lacul Buhui, Banat

Așadar, foarte aproape de orașul Anina, la intersecția prevăzută cu indicator și localizată lângă cimitirul din cartierul Sigismund – chiar unde ajunge șoseaua principală în vârful dealului, se urmează un drum parțial modernizat dar practicabil chiar și cu mașini pretențioase, către lacul și barajul denumit Buhui.

Acest lac, cu o suprafaţă de 1,6 km pătrați şi cu cea mai mare adâncime de aproximativ 27 metri, a fost constuit artificial în anul 1908 pentru ca apa râului Buhui să fie oprită în cursul ei de un baraj, ce-i poartă numele. Barajul prezintă o grosime la coronament de opt metri, iar jos la bază, de circa 15 metri. Apa strânsă de baraj serveşte pentru alimentarea localității Anina. Apa necesară se lasă să se scurgă printr-un subteran – unul dintre cele mai lungi cursuri subterane de apă (3217 de metri) cunoscute din Romania – care apare iarăşi la suprafaţă în peştera Buhui, de unde se conduce la Anina printr-un tunel.

Pentru excursionişti, lacul Buhui oferă o romantică privelişte, pitorească şi fermecătoare, brazii de pe marginea lacului oglindindu-se perfect în apă, unde par ca fiind răsturnaţi spre fundul albiei.

În apropierea și chiar și pe malul lacului există câteva locuri parcă înadins create de natură pentru turiști, unde aceștia se pot delecta cu frumusețile naturale având senzația că timpul stă pe loc. Dacă se urmează drumul după baraj și locația amenajată a Ocolului Silvic Anina, se poate descoperi un izvor cu apă de rece, limpede și pură cum numai în munți poate exista.

Vezi și: Lacul din România care a devenit roz. E un loc unic, ce se întâmplă acolo, de fapt. E un adevărat spectacol al naturii

Vezi și: Lacul din România care își schimbă culoarea. E unic în lume. Ai știut de el?

Bineînțeles că traseele sunt variate, de aici drumeții putând continua vizitarea mai multor obiective, drumurile și potecile fiind, în marea lor majoritate, marcate. Situat la 640 de metri altitudine, lacul Buhui este înconjurat de o frumoasă pădure de brad și fag. Are o suprafață de 9,8 hectare. În zona lacului se întâlnesc peisaje deosebite în orice anotimp, dar mai cu seama iarna când oglinda apei îngheață parțial sau chiar în întregime.

De asemenea, Cantonul Buhui, construit şi administrat de Direcţia Silvică, este un loc ideal pentru odihnă, pescuit, plajă, sport nautic, drumeții, situat la o altitudine de 640m. Acces ușor, cca. 2km drum forestier modernizat din oraș, posibilități de campare foarte bune, cabană nouă pentru cazare și masă, loc de joacă pentru copii, teren sport și, mai ales, posibilități de agrement.