31 ian. 2023 | 16:55

Glovo începe concedierile: ce se întâmplă cu această companie

ACTUALITATE
Glovo începe concedierile: ce se întâmplă cu această companie

Glovo pare să treacă prin momente destul de dificile în această perioadă.

Ieri vă anunțam că această companie a încasat încă o amendă record pentru nerespectarea legilor din Spania, iar astăzi vine rândul angajaților să primească o veste destul de proastă.

Evident, nu ne referim la toți angajații, însă mulți dintre ei vor suporta consecințele acestei decizii, după cum vei vedea în cele ce urmează.

Câți angajați vrea să dea afară Glovo

În mare, compania va „trece pe liber” mai bine de 250 de angajați la nivel global. Motivul principal pentru această decizie se referă, se pare, la diminuarea comenzilor.

După ce, în pandemie, acest gen de afacere a explodat, imediat după aceea, clienții nu au mai simțit nevoia la fel de mult să apeleze la comenzile de mâncare, preferând să meargă mai des în restaurante sau să-și ridice singuri comenzile de la acestea.

„Decizia de concediere afectează în mare măsură sediul central al companiei din Barcelona, în domenii precum funcțiile de sprijinire a afacerilor, recrutarea și datele”, a declarat Oscar Pierre, directorul executiv al Glovo, într-un comunicat, potrivit profit.ro.

Conform a ceea ce se știe, curierii ar trebui să fie feriți de această decizie. Cu toate astea, nu se știe exact până când. „Nu vor fi afectați curierii, cei care fac cumpărăturile clienților sau angajații din prima linie”, a adăugat acesta.

„Situația macroeconomică actuală, cu rate ale dobânzii și inflație în creștere, scade puterea de cumpărare a consumatorilor, iar unii aleg să comande mai rar”, a declarat, de asemenea, Oscar Pierre, conform sursei citate anterior.

Totuși, el a dat asigurări că Glovo va continua să facă ceea ce știe mai bine și, mai mult, că viziunea companiei nu a suferit, câtuși de puțin, modificări. Ce înseamnă asta, mai exact, nu putem ști.

Evident, pentru a înțelege mai bine dimensiunea problemei trebuie să avem răbdare și să vedem ce se va întâmpla în viitor.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele