Gică Popescu şi Edi Iordănescu, scandal uriaș în miez de noapte, după Belarus – România. „Are ceva cu familia mea”/ „Nu ştie ce înseamnă naţionala”
Gică Popescu și Edi Iordănescu au avut un schimb dur de replici, după ce România a terminat la egalitate duelul cu Belarus și a ratat șansa de a trece pe primul loc în grupa de calificare de la EURO 2024. Scandalul a fost declanșat de declarațiile fostului căpitan al echipei naționale care a criticat dur prestația „tricolorilor” din duelul de la Budapesta. Selecționerul este convins că este vorba de o dispută personală.
Gică Popescu, mesaje dure după meciul Belarus – România 0-0
Gică Popescu a fost din nou dur în momentele în care a analizat prestația echipei naționale din meciul cu Belarus, din grupa I a preliminariilor pentru Campionatul European de Fotbal din anul 2024. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0, iar fostul căpitan al primei reprezentative a criticat prestația jucătorilor și a fost furios că aceștia nu au avut puterea să atace nici măcar pe final când ar fi trebuit să se năpustească spre poarta adversă.
„Nu avem o idee de joc, totul este lăsat la îndemâna jucătorilor. Nu văd ceva colectiv, totul este după ureche!”, a afirmat „Baciul”, un jucător care are115 meciuri în tricoul primei reprezentative.
Cum a reacționat Edi Iordănescu după criticile lui Gică Popescu
Edi Iordănescu a ripostat după declarațiile lui Gică Popescu și a spus că fostul internațional este atât de acid din cauza faptului că are o problemă cu tatăl lui.
„E părerea lui şi chiar cred că v-am obişnuit că eu nu comentez. Eu totuşi întreb ceva, de când încercăm să construim şi să ajungem la un turneu final, dânsul a spus un lucru pozitiv? Măcar unul! Se uită aceşti băieţi şi probabil pentru mulţi reprezintă un exemplu, e conducător de club.
Sunt jucători pe care îi reprezintă… dar măcar un lucru pozitiv? Nici când am făcut egal cu Elveţia, nici când am bătut Kosovo, nici când am plecat în grupă cu 6 puncte nu am auzit un lucru pozitiv. Nu ştiu dacă problema e cu mine sau cu familia, dar sunt lucruri personale!”, a declarat Edi Iordănescu la as.ro.
Scandalul de la miezul nopții
Gică Popescu i-a dat replica din studioul de televiziune. Fostul internațional i-a reproșat lui selecționerului că nu știe ce înseamnă echipa națională.
„Din păcate între noi doi este o mare diferenţă, între mine şi Edi Iordănescu. Eu ştiu ce înseamnă echipa naţională, e l nu ştie ce înseamnă echipa naţională. Eu am plâns pentru echipa naţională, m-am bucurat pentru echipa naţională, lucru pe care el nu l-a făcut până acum. Deci percepţia noastră despre echipa naţională este total diferită.
Ce vreau să-i spun lui Edi Iordănescu este că nu am absolut nimic cu familia sa. Eu am un respect imens pentru nea Puiu Iordănescu, alături de care am avut cele mai mari performanţe la echipa naţională, dar nu pot să vin aici în studio şi să aplaud rezultatele echipei naţionale, atunci când ele sunt foarte proaste.
De când a preluat domnul Edi Iordănescu echipa naţională cred că sunt cele mai proaste rezultate, într-o grupă aşa de uşoară. Ce vrea, face egal cu Belarus şi să venim să-l aplaudăm? Când avem o singură situaţie clară în minutul 10?
Ne dorim o naţională la Campionatul European, să redevenim o naţională cum se speria toată Europa când era generaţia noastră. Dar când trebuie să spunem lucrurile, să nu se deranjeze domnul Edi Iordănescu, da? Şi să facă lucrurile de aşa natură să ne ducem la Campionatul European. Avem şanse şi întotdeauna am susţinut echipa naţională”, a ripostat Gică Popescu.
România rămâne pe locul doi în grupă, după egalul cu Belarus și are un punct mai puțin decât liderul Elveția și două „peste” Israel, dar are și un meci în plus.
Lotul României pentru meciurile cu Belarus și Andorra
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 6/0), Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0);
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 10/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 22/1), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 31/2), Andrei Borza (FC Rapid 1923, 0/0);
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 3/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 49/2), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită, 63/13), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 32/4), Darius Olaru (FCSB, 14/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 12/1), Dennis Man (Parma | Italia, 20/6), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 28/2), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 15/4), Florinel Coman (FCSB, 9/0);
ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar, 34/4), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 6/2), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0), Louis Munteanu (Farul Constanța, 1/0).
Programul Grupei I din preliminariile EURO 2024
12 octombrie 2023
ora 21:45 | Belarus – ROMÂNIA 0-0, Andorra – Kosovo 0-3, Israel – Elveția (amânat)
15 octombrie 2023
ora 19:00 | Elveția – Belarus
ora 21:45 | ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (amânat)
18 noiembrie 2023
ora 19:00 | Belarus – Andorra
ora 21:45 | Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
ora 21:45 | ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus