Furie la Moscova după vizita istorică a lui Biden în Ucraina. Propagandiștii lui Putin au făcut scandal, Medvedev vorbește de un pact până la moarte
O adevărată isterie s-a declanșat în Rusia, după vizita istorică a președintelui american Joe Biden în Ucraina. Propagandiștii Kremlinului și mass-media susțin că prezența liderului SUA la Kiev, în ajunul aniversării invaziei ruse, este o rușine pentru Moscova.
Vizita lui Biden în Ucraina, „o rușine pentru Moscova”
„Trompetele” lui Vladimir Putin au făcut scandal pe rețelele sociale, afirmând că Rusia nu este respectată și nimeni nu se teme de amenințările sale militare, în condițiile în care ucrainenii s-au întâlnit cu președintele Statelor Unite pe străzile Kievului. În acest sens, agențiile de presă mondiale au publicat fotografii și videoclipuri din capitala Ucrainei, în care Volodimir Zelenski și Joe Biden negociază transferul de noi arme, precum și sprijinul deplin al Occidentului pentru țara cotropită de armata rusă.
Sosirea lui Biden în Ucraina este o lovitură dură pentru ruși, având în vedere discursul programat al lui Putin de mâine (n.r.- marți, 21 februarie), cu ocazia aniversării unui an de război. Mesajul dictatorului rus va fi puternic marcat de vizita liderului american la Kiev, deoarece președintele SUA a „dezamorsat” în avans orice amenințări din partea Kremlinului, în cazul în care acestea vor fi făcute.
Propaganda rusă s-a dezlănțuit la adresa Kremlinului
Bloggerii militari și corespondenții de război din Rusia s-au dezlănțuit la adresa Kremlinului, pentru că nu a putut împiedica vizita lui Joe Biden în Ucraina, în timp ce Dmitri Medvedev a vorbit despre un legământ până la moarte a președintelui american.
De pildă, Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, devenit unul dintre cei mai cunoscuți bloggeri militari din Federația Rusă, a afirmat că Biden ar fi putut să meargă inclusiv la Bahmut, epicentrul luptelor din estul Ucrainei, fără să pățească nimic.
„N-aș fi surprins dacă bunicul (el nu e bun oricum pentru nimic decât provocări simple) este dus și la Bahmut”, a scris acesta pe canalul său de Telegram înainte ca președintele american să părăsească Ucraina. „ȘI NIMIC NU I SE VA ÎNTÂMPLA”, a continuat el doar cu majuscule, pentru a-și sublinia ideea.
De asemenea, Dmitri Medvedev, unul dintre cei mai fideli aliați ai lui Putin, s-a pronunțat în privința vizitei lui Biden în Ucraina: „După ce a primit garanții de securitate, a mers în final la Kiev. El a promis multe arme și a jurat credință până la moarte regimului neonazist. Și, bineînțeles, au fost invocări reciproce despre victoria care urmează să vină cu noile arme și un popor curajos”.
Semnal puternic transmis Rusiei
Potrivit ministrului ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, vizita-surpriză a preşedintelui american Joe Biden la Kiev transmite un semnal clar Rusiei că „nimănui nu îi este frică de tine”, catalogând-o drept „o victorie a poporului ucrainean şi a preşedintelui Volodimir Zelenski”.
Într-un comunicat, şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat că prezența liderului american este una „istorică” şi că atât Biden, cât şi Zelenski sunt încântaţi de discuțiile avute.
„Această vizită este victoria poporului ucrainean şi a preşedintelui Zelenski. A fost efectuată în pofida a tot pentru binele victoriei Ucrainei şi a întregii lumi libere. Este un semnal clar pentru mlaştină – nimănui nu-i este frică de tine!”, a afirmat Kuleba.
Pe de altă parte, Zelenski i-a mulţumit omologului său american pentru că a efectuat vizita „într-un moment foarte dificil”. „Această discuţie ne aduce mai aproape de victorie. Astăzi, negocierile noastre au fost foarte fructuoase, au fost foarte importante şi cruciale”, a anunțat președintele Ucrainei în declaraţiile comune cu Joe Biden.