30 oct. 2023 | 13:55

Fantomele Sistemului Solar: Planetele care, de fapt, nu au existat niciodată

ACTUALITATE
Fantomele Sistemului Solar: Planetele care, de fapt, nu au existat niciodată
The Light Lab/Shutterstock.com

Oamenii antici cunoșteau cinci planete. Practic, câteva obiecte care se mișcau pe lângă stele, dacă nu luăm în calcul Soarele și Luna.

Copernic a dezvăluit că Pământul este de fapt una dintre acestea, diferită doar prin prezența noastră.

Vezi și: Misterul posibilei planete X? Sistemul Solar n-ar avea sens fără a noua planetă, conform astronomilor

Noi dovezi științice ne arată adevărul

Apoi, în 1781, William Herschell i-a uimit pe astronomi descoperind Uranus. Dintr-o dată, posibilitatea că ar putea exista mai multe lumi de descoperit a apărut pe ordinea de zi.

La rândul său, Neptun nu a fost descoperit din întâmplare. În schimb, astronomii au observat că descoperirea lui Herschell nu se încadra în orbita așteptată.

În schimb, se mișca ca și cum ar fi fost afectat de o altă forță gravitațională în afară de Jupiter, Saturn și Soare.

După ce a ajutat la găsirea lui Neptun calculând locul unde ar trebui să se afle un astfel de obiect, matematicianul Urbain Le Verrier s-a întors spre celălalt obiect care părea să sfideze predicțiile orbitale: Mercur.

În 1859, Edmond Lescarbault a pretins că a văzut un obiect trecând prin fața Soarelui, ceea ce l-a determinat pe Le Verrier să declare că predicția sa era justificată și să numească planeta Vulcan.

Căutările ulterioare au eșuat, cu toate acestea, în ciuda numeroaselor tranzituri raportate, Einstein a dovedit că existența sa este ireală, deoarece deformarea spațiului prevăzută de Relativitatea Generală ar putea avea același efect.

Existența lui Vulcan este speculativă, dar pare a fi științific credibilă în comparație cu Nibiru. Propusă pentru prima dată de Zecharia Sitchin în 1976 ca fiind locul astronauților antici care au ajutat civilizațiile timpurii să facă toate lucrurile care nu puteau fi explicate de către istoricii din mijlocul secolului al XX-lea, cum ar fi construirea piramidelor, ideea de Nibiru a fost imediat demontat de către astronomi și istorici.

Există o locație în Sistemul Solar chiar mai dificil de observat decât regiunea apropiată de Soare. Aceasta este partea opusă a Soarelui față de locul unde se află Pământul.

Până la evoluția misiunilor spațiale, dacă ar fi existat o planetă care să aibă nevoie de un an pentru pe orbită și să se afle la 180 de grade față de Pământ, nu am fi știut.

Cu toate acestea, ideea a fost propusă acum 2.500 de ani ca parte a unui model astronomic destul de bizar în care Pământul, Soarele și o planetă numită Antichthon orbitează toate în jurul unui „foc central” pe care nimeni nu a reușit să-l vadă.

După Copernic, ideea a fost reînviată de către cei care cred în OZN-uri. Unii scriitori de science fiction au folosit conceptul, cel mai notabil ca locație pentru casa lui Superman, Krypton.

Multe sonde spațiale au vizitat locații care ar trebui să le permită să vadă Antichthon dacă ar exista: previzibil, nu au găsit nimic.

Vezi și: Fascinanta planetă din diamant ne-ar putea îmbogăți pe toți, dar nu este aproape: cum a fascinat cercetătorii

Alte presupuse planete care, de fapt, nu ar exista

În timp ce Vulcan, Nibiru și Antichton s-au dovedit a fi complet imaginare, o altă planetă fantomă are ceva mai multă substanță.

Astronomii au observat o regulă în orbitele planetelor, cu distanța aproximativ dublată între fiecare, cu excepția unui spațiu între Marte și Jupiter. Acest lucru a fost codificat ulterior în Legea lui Bode.

Acest lucru a dus la ideea că a existat odată o planetă în această orbită, denumită provizoriu Phaëton, care s-a întâlnit cu o soartă nefericită.

Timp de mai mult de un secol, s-a propus existența unei planete dincolo de Neptun, motivată inițial de caracteristicile neașteptate ale orbitei lui Neptun și mai apoi de modelele orbitelor cometelor și asteroizilor. Inițial, s-a crezut că Pluto era ceea ce căutau astronomii, dar s-a renunțat la idee.

Mărimile și orbitele planetelor propuse au variat în timp, de la obiecte de masă similară cu Pământul până la lumi gigant mult mai departe de Soare.

Una dintre variante, Nemesis, a fost propusă să aibă o orbită de 26 de milioane de ani. Există o șansă destul de mare ca cel puțin una dintre aceste idei să fie reală, dar e puțin probabil ca toate să fie.

Vezi și: Cum se numesc planetele din sistemul nostru solar și câte există

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele