27 oct. 2023 | 06:00

Europa se pregătește de o ”mică” recesiune în 2023. De unde vine avertismentul, unde se simte deja

ACTUALITATE
Europa se pregătește de o ”mică” recesiune în 2023. De unde vine avertismentul, unde se simte deja

După pandemie, piața economică europeană părea că merge într-o direcție pozitivă, creștea atât cererea, cât și oferta, respectiv producția. În pofida inflației, perspectivele la nivel industrial erau optimiste, alimentate și de profiturile fabuloase din sistemul bancar și energetic. Din păcate, chiar și înainte de finele acestui an, o recesiune pare inevitabilă.

În Zona Euro, sectorul privat a suferit un declin important în luna octombrie, iar riscul de recesiune în finalul acestui an pare să fi devenit un consens în industrie, conform indicelui PMI Flash publicat în această săptămână de S&P Global.

Punctual, indicele ce are în spate sondaje de opinie realizat în mediul de afaceri european a scăzut la 46,5 în octombrie față de 47,2 în septembrie. Ca să înțelegi mai bine realitatea din spatele acestor valori, merită să ai în vedere că o valoare peste 50 indică o creștere a activității, în timp ce sub 50 reflectă o contracție.

Citește și: Concedieri masive, oamenii sunt dați afară de la muncă fără să-i pese cuiva: dacă ai un job, ține cu dinții de el

Recesiunea din 2023, un semn pentru o criză mai gravă

Indicele compozit PMI “flash” HCOB, care include sectoarele de producție și servicii, a scăzut la 46,5 în octombrie, cel mai scăzut nivel din noiembrie 2022, după 47,2 în septembrie și un consens de 47,4, conform Economedia.ro. Pentru a pune aceste valori într-un context, exceptând perioada pandemiei de Covid 19, indicele este la cel mai scăzut nivel din martie 2013, trădând o criză economică iminentă care va începe cu o recesiune.

“Lucrurile merg din rău în mai rău în zona euro”, spune Cyrus de la Rubia, economist la Hamburg Commercial Bank, citat de agenția Reuters. “Nu am fi surprinși să vedem o ușoară recesiune în zona euro în a doua jumătate a acestui an”, a adăugat oficialul.

Citește și: Patronii nu mai fac angajări, îți închid ușa în nas: iată primele efecte ale modificării Codului fiscal

Criza începe în industrie și se termină la servicii

Pe partea de servicii, s-a putut observa o scădere în urmă cu câteva luni, dacă nu chiar de anul trecut, iar tendința se menține. Ca referință, componenta de afaceri noi a scăzut la 45,5 în această lună de la 46,4 în septembrie. Acesta este cel mai scăzut nivel de la începutul anului 2021.

Același indice PMI Flash referitor la manufactură a ajuns în această lună la 43, comparativ cu 43,4 în septembrie. Din nou, relevantă este tendința, iar faptul că se află sub pragul de 50 pentru a șaisprezecea lună consecutiv și la cel mai scăzut nivel din mai 2020, nu reprezintă deloc o veste bună.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele