Declarație bizară de la un șef de instituție: românii își pun prea multe panouri solare, umplu acoperișul cât cuprinde
Suntem încurajați din toate direcțiile să investim și să adoptăm energia regenerabilă, dar se pare că nu oricum, ci ținând cont de o anumită limită, asta pare să ne transmită președintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
Oficialul vorbește despre cum înțeleg unii români să folosească puterea panourilor fotovoltaice în locuința lor.
Deși inițiativa în sine e lăudabilă, și chiar statul român derulează programe prin care te ajută să suporți mai ușor costul unei astfel de investiții, trebuie să ținem cont și de alte aspecte atunci când facem marele pas, de exemplu să ne limităm la nevoia noastră individuală de consum.
Unde greșesc românii care-și montează panouri fotovoltaice pe acoperiș
Șeful ANRE spune că unii români nu țin seama de faptul că au nevoie de o anumită cantitate de energie în casa lor și preferă să monteze panouri în funcție de cât de multe încap pe acoperiș. Dacă tot face un deranj și o cheltuială, plusează la maximum, iar acest lucru nu e deloc benefic și nici indicat, avertizează expertul în energie.
„Nu cred însă în supradimensionarea instalaţiilor de producere, în aşa fel încât să monetizez excesiv acest surplus de energie pe care îl produc. Măsura (de a stimula prosumatorii, n.r.) a fost gândită ca fiind una de eficienţă energetică, de reducere a costurilor, într-o perioadă în care am văzut cu toţii preţuri foarte mari la energie electrică şi la gaze naturale, iar această măsură ne ajuta să ne reducem factura la utilităţi.
Observ astăzi situaţii în care, dacă am un consum pe ATR (Avizul Tehnic de Racordare, n.r.) de 5 kW la o casă, iar acoperişul îmi permite să instalez 20, deci de patru ori mai mult, cad tentaţiei, instalez 20 de kW – şi ajungem în situaţia în care al 10-lea vecin de pe stradă nu va putea să se racordeze sau dacă se va racorda şi el, atunci vom avea probleme cu distribuţia pe joasă tensiune.
De aceea, cred că trebuie impus un prag pentru aceste capacităţi, un procent din necesarul pe care îl consumi, să poţi să-l instalezi – nu neapărat să oprim, nu vrem să descurajăm acest fenomen. Din contră, vrem să îl facem unul corect şi ca o măsură, aşa cum a fost ea gândită, de eficienţă energetică, nu de extra-monetizare a unei situaţii”, a menţionat George Niculescu, citat de Digi24.ro.