De ce preferă părinții atunci când copiii nu zic adevărul: ce spun cercetătorii

Mulți părinți explică clar că onestitatea este bună, în timp ce minciuna este rea, dar totuși răspunsurile unui adult la minciunile copilului lor nu sunt întotdeauna consistente.

Noile experimente subliniază această ipocrizie, arătând că părinții îi pot judeca mai mult pe cei care spun adevărul în mod deschis și sunt cinstiți, decât pe mincinoșii politicoși și subtili.

Autorii cred că copiii pot simți discrepanța. Majoritatea copiilor nu sunt învățați în mod explicit să mintă, dar reacțiile părinților lor i-ar putea învăța că îndoirea adevărului este mai puțin riscantă decât alternativa.

Nu este neapărat un lucru rău. Practic, toată lumea învață să răstoarne adevărul pentru a păstra sentimentele altei persoane. Minciuna este un pas important în dezvoltarea emoțională și socială a copilului, indicând o teorie a minții sau capacitatea de a înțelege că alți oameni au gânduri, dorințe sau nevoi diferite.

De ce ar trebui să renunți la staniol pentru a înveli alimentele, conform experților în sănătate alimentară

500 de tineri au ieșit în stradă, la Universitate, pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu: ”Iubirea de țară nu-i legionară!”

Ce zic părinții atunci când copiii mint

Atunci când o minciună este făcută din motive de egoism, experimentele sugerează că este adesea judecată aspru de părinți. Noile experimente sunt primele care explorează ce feedback primesc copiii de la părinți atunci când spun un adevăr clar, spre deosebire de o minciună mai subtilă și politicoasă.

Studiul a fost realizat în rândul a 142 de părinți, care au vizionat o serie de opt videoclipuri înfățișând un copil actor în diferite scenarii. În timp ce observau filmările, participanții au fost rugați să-și imagineze că acel copil este al lor și să se gândească la modul în care ar putea reacționa la comportamentul lor.

Într-un scenariu filmat, de exemplu, un copil a fost rugat de către un părinte să dezvăluie locația unui frate, unul care s-a întâmplat să aibă probleme cu părinții. În videoclipul care spune adevărul, copilul a răspuns: „Este sub verandă”. Mincinosul, neclintit, între timp, a răspuns: „S-a dus la bibliotecă”.

Mincinosul subtil a spus: „Cred că s-a fi dus la culcare sau așa ceva”. Iar subtilul care spune adevărul a răspuns: „Cred că ar putea fi afară”.

Într-un alt scenariu filmat, copilul a mințit nu pentru a proteja un frate, ci pentru a fi politicos. După fiecare videoclip, părinții au evaluat copilul în funcție de caracteristici precum încrederea, bunătatea, comportamentul bun, competența, simpatia, prietenia, inteligența, onestitatea. De asemenea, au oferit puncte pentru cât de bun au crezut că este copilul.

În general, minciuna a fost privită mai negativ de participanții adulți decât sinceritatea, dar au existat excepții. Când mințea pentru a fi politicos, un copil era privit mai pozitiv de către adulți și aveau mai multe șanse să fie răsplătiți decât chiar și cei mai politicoși care spuneau adevărul.

Când un copil mințea pentru a-l proteja pe un frate, totuși, ei erau judecați mai aspru.