De ce ai nevoie de pensie privată: 3 motive în atenția tuturor românilor care au azi 30, 40 sau 50 de ani
Pensia privată Pilon 2 are aproape opt milioane de contribuabili, doar că mulți români încă nu sunt convinși că merită să economisească bani astfel.
În realitate, nu te mai poți baza pe sistemul clasic de pensii și, ca să ai siguranța unui venit pe bază de contributivitate la bătrânețe, e necesar să-ți îndrepți atenția către pensiile administrate privat.
Se naționalizează pensiile private?
Există o întreagă dezbatere, în aceste zile, despre naționalizarea pensiilor private. Este oare posibil acest scenariu?
În acest sens ne poate lămuri poziția lui Alfred Simonis (PSD), președinte interimar al Camerei Deputaților. Conform lui, documentul privind potențiala naționalizare a Pilonului 2 de pensii private nu a fost semnat sau asumat și nici n-a circulat.
Cu toate acestea, oficialul vede oportune totuși niște schimbări. ”În primul rând nu se poate numi amendament, pentru că amendament poate fi făcut de un parlamentar. Pe de altă parte, la nivelul grupurilor parlamentare ale PSD acest text nu a circulat prin niciunul din cele două grupuri de la Cameră şi de la Senat, nu a fost semnat, nu a fost asumat, nimic. Dacă doamna Pescaru sau cineva din minister a avut o idee, o propunere către ministrul Finanţelor, nu văd ce legătură am eu, ce legătură au grupurile parlamentare, PSD-ul cu asta”, a spus Alfred Simonis, la Prima News,.
Să contribui sau nu la Pilonul 2 de pensii?
Cauți motive care să te convingă să iei decizia de a contribui? Ei bine, iată ce cred experții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) că trebuie să iei în calcul:
- Pensia de stat nu va fi suficientă la vârsta pensionarii. De aceea, fiecare va trebui să economisească pentru propria bătrâneţe.
- În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei, care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecţie socială, gestionarea sistemului public de pensii a reprezentat o provocare pentru toate statele lumii, inclusiv pentru cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie.
- Astfel, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional, s-a ridicat problema reformării acestor sisteme pentru a asigura sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creşterii calităţii vieţii pensionarilor, mai apropiată de cea din perioada activă, prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a unor două componente noi, una obligatorie cealaltă facultativă, ambele administrate de către companii private.
Dacă urmează să te pensionezi curând, vezi aici până când îți mai poți cumpăra vechime în muncă
Conform ASF, experienţa statelor dezvoltate arată că administrarea privată a pensiilor a avut rezultate mai bune decât cea făcută exclusiv de către stat. Statele lumii, inclusiv cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate socială de tradiţie au implementat reforme susţinute pentru garantarea sustenabilităţii financiare pe termen mediu şi lung şi pentru asigurarea unor pensii mai mari.
Pensia privată Pilon 2 nu-ți anulează pensia de la stat
Persoanele care plătesc contribuţii de asigurări sociale (CAS) pot beneficia atât de pensie de la stat, cât şi de pensie administrată privat, în funcţie de valoarea CAS-ului plătit în decursul anilor, până la vârsta de pensionare. Mai mult, dacă se contribuie şi la fonduri de pensii facultative, se va primi şi o pensie facultativă, adică un total de trei pensii.
Vezi toate informațiile noi legate de pensiile românilor în 2023.