03 apr. 2023 | 13:55

Cum să depistezi un mincinos: strategia care te ajută să afli dacă cineva nu îți spune adevărul

ACTUALITATE
Cum să depistezi un mincinos: strategia care te ajută să afli dacă cineva nu îți spune adevărul

Uneori, poate fi destul de greu să depistezi un mincinos, mai ales dacă acesta are un „talent” aparte în acest sens.

Însă, dacă o persoană oferă descrieri bogate despre cine, ce, când, cum și de ce, este foarte probabil să spună adevărul. Cei ce dau detalii puține au șanse reale de a fi mincinoși, dar nu neaparat mereu.

Folosind acest test foarte simplu, oamenii pot separa adevărul de minciuni cu o acuratețe de aproape 80%, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Amsterdam.

Când vine vorba despre depistarea mincinoșilor, de obicei încercăm să folosim cât mai multe semne în evaluările noastre: mimica, detaliile, etc.

După atacurile teroriste din 11 septembrie, de exemplu, personalul de securitate al aeroporturilor din SUA a fost instruit să caute 92 de indicii comportamentale.

Poligrafele, numite în mod obișnuit detectoare de minciuni, combină diferite inputuri fiziologice, cum ar fi tensiunea arterială, ritmul cardiac și ritmul respirator, pentru a detecta posibile minciuni.

„Este o sarcină imposibilă”, spune Bruno Verschuere, psiholog criminalist și autor principal al studiului.

„Oamenii nu pot evalua toate acele semnale într-un timp scurt, darămite să integreze mai multe semnale într-o judecată exactă și veridică”, a completat acesta.

O altă problemă este că oamenii au stereotipuri despre cum arată cei inocenți și cei vinovați, care nu mereu se aplică și în realitate.

Metoda simplă prin care îți poți da seama dacă cineva minte, conform cercetătorilor

Pentru a depăși aceste probleme, Verschuere și colegii săi de la Universitatea din Amsterdam au decis să încerce o „alternativă radicală”.

Ei i-au instruit pe participanții la un studiu să se concentreze doar pe un singur indiciu: nivelul de detaliu din povestea unei persoane și să ignore orice altceva.

„Ne-am gândit că adevărul poate fi găsit în simplitate și ne propunem să renunțăm mai degrabă decât să adăugăm indicii atunci când încercăm să detectăm minciuna”, sunt de părere cercetătorii.

Într-o serie de nouă studii, 1.445 de persoane au fost instruite să ghicească dacă declarațiile scrise de mână, transcrierile video, interviurile video sau interviurile live sunt adevărate sau false.

Aceste relatări proveneau de la studenți care fie au susținut un simulacru de copiat la un examen, fie mint în legătură cu timpul petrecut în campus.

Participanții la studiu care s-au bazat pe intuiție pentru a detecta minciunile sau care au folosit mulți factori pentru a lua decizia, nu au avut rezultate prea bune.

Cei care au fost instruiți să se concentreze doar pe nivelul de detaliu au putut separa cu adevărul și minciunile cu o acuratețe de 59-79%.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele