Cât de bun este Napoleon, al lui Ridley Scott, de fapt. Joaquin Phoenix, poate singurul motiv ca să mergi la cinema

Pelicula Napoleon, regizată de Ridley Scott, a fost lansată oficial în cinematografe pe 22 noiembrie 2023, dată care a marcat startul unui pelerinaj de zile mari în sălile de cinema din întreaga lume.

De altfel, viitorul  încasărilor a fost bătut în cuie în momentul în care Ridley Scott, unul dintre cei mai apreciați regizori la nivel mondial, a decis să-și pună semnătura pe un film (oarecum) biografic al marelui erou francez, Napoleon.

Numai bine, alegerea lui Joaquin Phoenix, în rolul principal, avea să întregească un tablou de succes, într-ale cinematografiei mondiale și să-i îndemne pe oameni să curgă râuri înspre sălile de cinema, de dragul celui care-a intrat în pielea Jokerului atât de convingător, în urmă cu câțiva ani.

Vezi și: Dacă ești pasionat de Napoleon Bonaparte, acestea sunt cele mai bune filme, seriale și chiar jocuri pe această temă

Motivul pentru care caloriferul se montează sub fereastră. Explicația la care nu te-ai fi gândit

Ce trebuie să faci ca peștele congelat să aibă gust proaspăt. Trucul simplu cu un singur ingredient

Joaquin Phoenix în filmul Napoleon (Foto: IMDB)

IMAX, locul unde filmul este puse în lumina potrivită, pe pixelii ăia buni

Ca oricare alt muritor de rând, iubitor de cinematografie, am mers, la rândul meu, la cinema, în weekend-ul trecut, pentru a vedea „marea capodoperă”.

Recunosc că am plecat spre IMAX-ul de la AFI Cotroceni cu un oarecare entruziasm la purtător, deși experiența pe care o am în domeniu mă trăgea de mânecă să las așteptările acasă, pentru a evita o eventuală dezamăgire, dacă situația o cere. De data asta n-a mers.

Înainte de a vorbi, efectiv, despre Napoleon, țin să menționez că vizionarea unui astfel de film la IMAX este, din start, o experiență aparte, mai ales dacă în ecuație intră, din întâmplare, și câteva scene de luptă, așa s-a întâmplat și în cazul acestei pelicule.

Vezi și: Trailerul filmului Napoleon s-a lansat: Joaquin Phoenix devine un rege tiranic în epopeea istorică a lui Ridley Scott

Joaquin Phoenix în filmul Napoleon (Foto: IMDB)

Napoleon, un film ușor despre un personaj greu

Evident, mi-ar fi plăcut nespus să nu fi fost nevoită să scriu subtitlul de mai sus, însă obiectivitatea din dotare nu mă lasă să proces altfel.

Napoleon are atât părți bune, cât și părți mai puțin bune, însă dacă ar fi să fac o medie, n-aș putea spune că regret faptul că am stat 2 ore și 38 de minute pe un scaun de cinema, filmul fiind, prin natura sa, destul de interactiv.

Ce-i drept, mi-a dat impresia unei telenovele istorice de tipul Bridgerton, de vreme ce scenariul se nișează, într-o proporție covârșitor de mare, pe relația cu suișuri și coborâșuri dintre cel ce avea să devină împărat al Franței și soția sa, Joséphine de Beauharnais.

Și, pentru că tot am ajuns la acest capitol, trebuie zis că unele scene nu erau neaparat necesare, fiind ușor exagerate în context, însă aici îmi este destul de greu să-ți detaliez exact la ce mă refer fără să-ți dau spoilere de primă mână care te-ar putea impiedica să mai mergi la cinema, pentru a-ți face propria părere despre film.

Crede-mă, oricâte review-uri s-ar scrie în presă, este esențial să mergi să vezi cu ochii tăi, pentru că fix așa se evită efectul de turmă. Mai apoi, poți să fii de acord cu mine sau, dimpotrivă, mă poți contrazice, însă niciodată înainte să vizionezi. Cel mult, poți folosi recenziile ca ghid ce poate suferi ulterior anumite modificări de percepție.

Vezi și: Istoria glorioasă și tragică a Catedralei Notre-Dame, de la Sully la Disney

Joaquin Phoenix în rolul împaratului francez Napoleon (Foto:IMDB)

Filmul care îți dă sentimentul că este făcut dinandis ca să-i enerveze pe francezi

Însă, să ne întoarcem la Napoleon, vedeta absolută a acestei săptămâni în cinematografele din întreaga lume. Așa cum am menționat deja, există anumite scene care ar fi putut să lipsească, și nu mă refer la cele de luptă, de altfel bine realizate, ci la o parte dintre ele concentrate pe relația dintre personajul principal și soția sa.

Filmul îți dă, pe alocuri, sentimentul de satiră menită să-i enerveze pe francezi. Iar dacă a fost așa, în mod evident, obiectivul a fost bifat cu succes, din câte s-a putut citi în presa internațională.

Ridley Scott l-a transformat pe Napoleon, din eroul absolut al Franței, într-un personaj caricaturizat, al cărui singur talent ar fi putut să fie strategia militară de primă clasă, dar atât de ușor de orbit de dragoste încât să uite s-o facă până și pe asta așa cum trebuie.

Nimeni nu poate ști dacă adevăratul Napoleon a fost, sau nu, așa cum îl prezintă Scott, însă ceea ce vedem în peliculă nu pare să aibă mare legătură cu personalitatea descrisă de cărțile de istorie.

Napoleonul interpretat de Joaquin Phoenix este tiparul clasic al ușor-tiranului ce se ascunde în spatele unei perdeluțe de socialism, mic la stat, mare la sfat pe care, dacă-l scoți din mediul lui, adică din mijlocul singurei activități la care se pricepe, se pierde în detalii și dă dovadă de o lipsă crasă de adaptabilitate în societate.

Bașca, ai putea să juri că scenariul încearcă să te convingă că Napoleon suferea de vreun soi de autism, dar cum vremurile în care a trăit nu știau „d-astea”, s-ar fi trecut totul în cutia cu „neobservate”, ca mai apoi să fie analizate de scenaristul lui Scott, David Scarpa.

Vezi și: Controversa din spatele autorului cărții „Cei trei muschetari”, explicată. Detaliul uimitor despre Alexandre Dumas

Regizorul britanic Ridley Scott și actorul american Joaquin Phoenix la prezentarea filmului Napoleon

Joaquin Phoenix, unul dintre motivele ca să mergi să vezi Napoleon, dacă nu chiar singurul

Dacă ești curios, înainte de vizionare, să știi cam cu cât e tratat Napoleon pe site-urile de specialitate, află că iMDB îi dă un firav 6,7/10, în timp ce pe Rotten Tomatoes obține un procent de 60% (cu plus, cu minus).

Napoleon este, dacă îmi permiți, o încercare de a arăta cum se manifesta sindromul „hainele noi ale împăratului”, iar dacă asta a fost, într-adevăr, intenția, meritul îi aparține lui Joaquin Phoenix, actorul care, din nou, reușește să-ți joace scenele din ochi (și la figurat, dar mai ales la propriu).

Phoenix te face să râzi de umorul involuntar, de situație, al împăratului, dar și să te bucuri că râzi în fața unui ecran, în timp ce îl urmărești pe el, și nu în fața adevăratului Napoleon care, cel mai probabil, te-ar fi trimis fără să clipească la ghilotină, dacă ai fi îndrăznit.

Nu în ultimul rând, Vanessa Kirby este o actriță al cărui nume ai face bine să-l reții, de vreme ce reușește să facă într-un mod absolut fantastic echipă cu Phoenix. Cu siguranță, drumul ei va fi ascendent pe treptele filmografiei mondiale.

Totuși, are Joaquin vreo șansă la Oscar, în 2024? Conform performanței actoricești, aș putea spune că da, însă m-aș opri aici, luând în calcul ce știe deja toată lumea și anume că lucrurile sunt ceva mai complicate de atât, atunci când vorbim despre premiile academiei.

Împăratul Napoleon într-o pictură de Merry Joseph Blondel (1807) vs. Joaquin Phoenix în filmul Napoleon de Ridley Scott

Istorie vs. film sau de ce nu contează

N-aș putea să zic că mă deranjează într-o proporție uriașă faptul că Napoleon nu respectă neapărat faptele istorice, atât timp cât nu se laudă că ar fi un documentar.

Totuși, diferențele s-ar putea să îi supere profund pe elitiști, pasionați „hardcore” de istorie sau, în definitiv, așa cum menționam mai pe la început, pe orice francez prin a cărui sânge curg clasicele liberté, égalité, fraternité, veste galbené.

În mod tradițional, existau fix două căi de atac pe care Scott le-ar fi putut urma: fie să meargă pe acuratețe istorică și, în acest caz, să-și plictisească spectatorii, fie să schimbe pe ici-pe colo și să își înscrie filmul în categoria celor de entertainment, ușurele, accesibile, din nișa „să placă la toată lumea”. Oricum ai da-o, tot nu părea să aibă șanse.

Prima variantă trage după sine: „ok, știam și eu ce scrie în cărțile de istorie, dar unde-i ineditul?”, în timp ce a doua provoacă (ceea ce s-a și întâmplat) oprobriul public.

Să ne bucurăm, totuși, că s-a gândit cineva s-o urce pe Joséphine pe un scăunel, în apropierea lui Napoleon, astfel încât măcar cei 1.68 metri ai împăratului să pară reali, comparativ cu cei cinci centimentri în plus ai lui Joaquin Pheonix.

Vezi și: Cum a dezamăgit Napoleon elitele românești și a lăsat Principatele pe mâna turcilor. Împăratul francez a fost fie o speranţă salvatoare