Bugetul României, analizat pe neașteptate din străinătate: ce s-a descoperit despre cheltuielile publice
În pline discuții și controverse publice legate de situația finanțelor publice ale României, un clasament interesant apare de la Eurostat.
Este vorba despre o analiză realizată pe plan european privind cheltuielile înregistrate de țări pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor.
Din fericire, astfel de cheltuieli nu reprezintă o gaură în buget, cu o destinație benefică a fondurilor, în condițiile în care vedem cu toții cât de agresive și neiertătoare pot fi incendiile.
Vara aceasta numeroase state au fost devastate pur și simplu de incendii, mai ales de incendii de vegetație, iar lupta eficientă a pompierilor și autorităților în general cu aceste fenomene se poate face doar având fonduri suficiente și echipamente de ultimă generație.
Analiza europeană privind bugetul României. Ar trebui să fim mândri
Acestea fiind spuse, o parte semnificativă a bugetului țării noastre merge către această direcție, din fericire.
Conform analizei Eurostat, în anul 2021 cheltuielile totale ale administrațiilor publice din țările UE pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor s-au ridicat la 34,1 miliarde de euro.
Prin comparație, în 2020, cifra a fost cu 2,5% mai redusă, ceea ce marchează o creștere de la an la an a bugetelor pentru această activitate de luptă.
„Ponderea cheltuielilor guvernamentale pentru protecția împotriva incendiilor ca raport al cheltuielilor totale variază între țările UE. În 2021, Lituania și România au avut cea mai mare pondere a cheltuielilor pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor cu 0,7% din cheltuielile totale, urmate de Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia și Luxemburg cu 0,6%”, conform Eurostat.
În schimb, Danemarca a raportat cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor în cheltuielile totale, cu 0,1%, urmată de Cipru, Ungaria, Malta, Austria, Portugalia și Slovenia, toate cu 0,3%.
Aceeași sursă mai notează că între anii 2011 și 2021, majoritatea țărilor UE și-au crescut cheltuielile totale, precum și cheltuielile pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor. Se pare că Luxemburg a înregistrat cele mai mari creșteri ale cheltuielilor pentru serviciile de protecție împotriva incendiilor (+387%).