Bizara poveste a birjarilor castrați din București. Motivul pentru care nu aveau voie să procreeze [VIDEO]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul era un oraș elegant și cosmopolit, unde lumea bună se plimba prin oraș în trăsuri de lux. Aceste trăsuri erau comandate la Viena, Paris, sau făcute de renumiți carosieri străini care locuiau la București.
Trăsurile erau realizate din materiale de cea mai bună calitate, cum ar fi lemnul de esență tare, pielea și mătasea, pentru confortul absolut al artistocraților, singurii care își permiteau să călătorească în asemenea mijloace de transport.
La rândul său, interiorul era căptușit cu catifea sau mătase, iar pernele erau moi și comode, perfecte pentru o călătorie așa cumsecuvine. Trăsurile erau trase de cai de rasă pură, care erau îmbrăcați în hamuri înzorzonate.
Nyka, femeia de la care a început totul
Una dintre cele mai cunoscute femei din înalta societate din Bucureștiul de la sfârșitul secolului al XIX-lea era Nyka, fata bogatului moșier Nenciu. Fusese deja căsătorită de trei ori și, din câte se știe, îi plăceau mult aventurile, dar era și o femeie de o eleganță desăvârșită, curtată de mulți, așa cum este firesc.
Ea avea la dispoziție un vizitiu și un lacheu. Poate și mai interesant de atât, femeia obișnuia să își schimbe culoarea rochiei în fiecare zi, pentru a se asorta cu căptușeala din trăsura sa.
Trăsurile de lux erau un simbol al statutului social și al bogăției, în acea perioadă și, evident, nu erau folosite numai pentru relaxare, ci și pentru evenimente speciale, cum ar fi nunțile, botezurile și înmormântările, pentru fiecare eveniment în parte, mijlocul de transport căpătând un alt aspect, în conformitate cu ocazia.
Muscalii, birjarii care au făcut istorie în București
Muscalii erau birjarii care au venit la București odată cu armatele rusești, în anul 1828. La început, ei lucrau în serviciul ofițerilor ruși, dar, în scurt timp, au devenit preferați și de românii avuți.
Ei erau cunoscuți pentru abilitățile lor de conducere a trăsurilor, dar și pentru eleganța cu care erau îmbrăcați, purtând uniforme de o frumusețe covârșitoare, pentru moda vestimentară a acelor ani.
Muscalii au jucat un rol important în viața socială a Bucureștiului de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ei erau prezenți la toate evenimentele importante, de la nunți și botezuri, evident, până la înmormântări.
Scopiții, o sectă religioasă misterioasă
Cei mai mulți muscali erau cunoscuți și sub numele de „scopiți”, care erau membri ai unei secte religioase ce a fost fondate de țăranul rus Kondraty Selivanov.
În cadrul acestei secte se promova castrarea ca principală cale de mântuire. Ei credeau că, prin castrare, se vor elibera de păcate și că vor dobândi mântuirea spirituală pe care o doreau. Chiar și așa, era prigoniți în Rusia, dar nu și în România.
Majoritatea locuia pe o stradă în apropiere de zona Obor de astăzi, care a primit numele de strada Birjarilor. Ce se știe despre aceștia este că erau oameni blânzi și pașnici, detestau violența și sub nicio formă nu consumau alcool.
Secta scopiților a dispărut într-un final, dar povestea lor a rămas o parte din istoria Bucureștiului, chiar dacă, în zilele noastre, nu este cunoscută de foarte mulți.
Evident, având în vedere moravurile Nykăi, faptul că trăsurile sale erau conduse de muscali, reprezenta o siguranță a faptului că își poate ține „poftele” în frâu, luând în calcul sacrificiul pe care obișnuiau să-l facă aceștia în numele purității spirituale.