Animalul care poate să gândească şi să înveţe deşi nu are creier. Descoperirea cercetătorilor despre cea mai periculoasă specie de meduze VIDEO
Animalele ne surprind în fiecare zi prin comportamentul lor sau prin modul lor de viață, astfel că oamenii de știință descoperă mereu noi și noi detalii uluitoare despre capacitățile lor extraordinare. De această dată, cercetătorii au scos la iveală faptul că există o specie de meduză care capabilă să învețe, deși nu are creier. Cum este posibil acest lucru.
Meduza care poate să învețe, deși nu are creier
În întreaga lume, există aproape 2.000 de specii cunoscute de meduze, cu o distribuție mai mult sau mai puțin largă. Există meduze minuscule, cu dimensiuni de abia de un milimetru, dar există și specii de dimensiuni uriașe, cum ar fi meduza cu coamă de leu, care poate depăși 36 de metri în lungime.
Există cele cu venin practic inofensiv și cele cu o înțepătură care poate ucide o persoană în doar 15 minute.
Ba mai mult, spre deosebire de animalele complexe, o meduză nu depinde în general direct de toate țesuturile sale pentru a putea supraviețui. Ea poate eșua pe plajă și se poate usca, în timp ce unele părți ale acesteia, cum ar fi tentaculele, pot fi încă vii și active.
Ce au descoperit cercetătorii
Acum, însă, o nouă cercetare a oamenilor de știință scoate la iveală noi detalii uluitoare despre aceste viețuitoare. Astfel, s-a descoperit că una dintre aceste specii de meduză, purtătoare a unuia dintre cele mai letale veninuri din lume, este capabilă să învețe, deși nu are creier.
O echipă de oameni de știință marină a publicat recent un articol în revista Current Biology, în care dezvăluie faptul că există o specie de meduze cutie poate învăța și își poate schimba comportamentul doar pe baza stimulării vizuale și mecanice.
Asta înseamnă că acestea învață prin intermediul sistemului lor nervos și nu au nevoie de un creier pentru a forma aceste conexiuni.
Vezi și: Top 10 lucruri neștiute despre meduze
Cum au ajuns la această concluzie
Cercetătorii au demonstrat acest lucru prin crearea de obstacole pentru meduze, folosind dungi pentru a reprezenta rădăcinile de mangrove printre care ele navighează în lumea reală subacvatică.
Ei au pus creaturile în găleți cu dungi albe și negre care reprezentau rădăcinile și apa. La o luminozitate optimă, meduzele nu s-au lovit de aceste obstacole, deoarece puteau vedea clar, arată studiului. Dar când cercetătorii au scăzut contrastul în timp, numărul de coliziuni a crescut.
”Ipoteza a fost că trebuie să învețe acest lucru. Când se întorc în aceste habitate, trebuie să învețe: cum este calitatea apei de astăzi? Cum se schimbă contrastul astăzi?”, a spus Anders Garm, unul dintre autorii lucrării, pentru The New York Times.
Iar meduzele au învățat, într-adevăr. Numărul de coliziuni a scăzut în timp, deoarece meduzele au învățat prin combinarea stimulilor mecanici, adică senzația de a se lovi de obstacole, și a stimulilor vizuali.
Potrivit studiului, această descoperire contestă ideea, susținută de mult timp, că învățarea asociativă necesită un creier, relatează Businessinsider.com.