27 nov. 2023 | 15:01

Al-Nassr a vrut să-i facă o surpriză deosebită lui Ronaldo, dar ce a ieșit a iscat multe comentarii. ”Aduce mai mult cu Messi”

SPORT
Al-Nassr a vrut să-i facă o surpriză deosebită lui Ronaldo, dar ce a ieșit a iscat multe comentarii. ”Aduce mai mult cu Messi”

Cristiano Ronaldo a lăsat Europa și la începutul acestui an s-a transferat în Arabia Saudită, la Al-Nassr, devenind cel mai bine plătit sportiv din lume. Drept răsplată pentru reușitele sale, starul portughez a primit o statuie din partea clubului, dar un detaliu a ieșit în evidență. Despre ce e vorba.

Statuia lui Cristiano Ronaldo seamănă cu Leo Messi

Starul Al Nassr a avut de-a lungul anilor mai multe statui, unele mai bune decât altele. Mulți își amintesc de statuia lui Cristiano Ronaldo, dezvelită pe aeroportul din Madeira în 2017, despre care unii credeau că seamănă mai mult cu eroul lui Liverpool, John Arne Riise. O alta a fost realizată în fața muzeului său personal, în 2013.

Cristiano Ronaldo a primit o altă statuie, de ceară, la Riad, care a fost inaugurată la muzeul dedicat atacantului, aflat tot în Capitală. Prezent la inaugurare alături de fratele său mai mare, fotbalistul și-a făcut câteva fotografii cu statuia, însă un detaliu a făcut ca imaginile să devină virale, notează Sportbible.

Al-Nassr a vrut să-i facă o surpriză uriașă lui Ronaldo, dar ce a ieșit a iscat multe comentarii. ”Aduce mai mult cu Messi”

Statuia lui Cristiano Ronaldo de la muzeul din Ryad. Sursa foto: Twitter

Look-ul său este diferit de cel pe care îl are atacantul în prezent și pare să înfățișeze mai precis un Ronaldo la început în carieră. Mai mult, unii dintre fanii săi au spus că frizura seamană mai mult cu a lui Leo Meesi, marele său rival, iar ironiile au început să curgă pe rețelele de socializare. „Ronaldo și fratele lui Christian Ronald” sau „Aduce mai mult cu Messi decât cu el” sau ”O combinație între Tom Brady și chipul lui CR7”, au fost câteva dintre comentariile internauților.

Al-Nassr a vrut să-i facă o surpriză deosebită lui Ronaldo, dar ce a ieșit a iscat multe comentarii. ”Aduce mai mult cu Messi”

Statuia lui Cristiano Ronaldo de la muzeul din Ryad. Sursa foto: Twitter

Andrei Burcă, despre Cristiano Ronaldo: ”Nu am văzut în viața mea”

Pe teren, lui Cristianon Ronaldo îi merge foarte bine. Are un sezon excelent cu Al Nassr până acum, marcând 15 goluri în 13 meciuri din Saudi Pro League.

În weekend, Al-Nassr a jucat cu Al-Akhdoud, echipa românilor Andrei Burcă și Florin Tănase. Cristiano Ronaldo a marcat de două ori în doar trei minute. Mai întâi a punctat cu un șut puternic din interiorul careului, apoi a trimis balonul în poartă de la aproximativ 30 de metri, după o ieșire hazardată a portarului advers. Al-Nassr a câștigat cu 3-0.

Andrei Burcă, calificat cu România la EURO 2024, a vorbit despre duelul cu Cristiano Ronaldo, care l-a păcălit pe român la ambele goluri.
Fundașul a afirmat că a fost profund impresionat de starul lusitan.

Citește și: Fotbalistul în fața căruia s-a înclinat Cristiano Ronaldo, poveste cutremurătoare. „L-am văzut din închisoare”. Putea fi un jucător de legendă, dar și-a făcut praf cariera

”Credeam că îl controlăm foarte bine și a avut două execuții în trei minute de nu am înțeles nimic. Am încercat să o scot, am crezut că se duce în bară. Mă tot uit pe reluări, incredibil.

Îl apreciez, eu nu am văzut asemenea om în viața mea. La vârsta pe care o are, să câștige orice… să dai gol împotriva lui Al Akhdoud și să te bucuri ca și cum ai da gol de calificare, e incredibil ce face acest om și ce își dorește de la viață”, a spus Andrei Burcă.

Andrei Burcă și Florin Tănase au fost titulari în meciul Al-Nassr – Al-Akhdoud. Fundașul a fost integralist, în timp ce fostul jucător de la FCSB a fost schimbat în minutul 89.

Cel mai bine plătit jucător din lume

Cel mai bine plătit jucător din lume, în 2023, este Cristiano Ronaldo (38 ani). Superstarul portughez conduce detașat clasamentul cu salariul pe care îl încasează de la Al-Nassr, echipă cu care a semnat în această iarnă.

Atacantul ar încasa de aproximativ 246 de milioane de euro anual, dintre care aproximativ 189 de milioane de euro ar fi salariul, iar restul ar veni din contractele pe care le are din afara terenului, potrivit Forbes.

Citește și: Cum a reacționat Cristiano Ronaldo în momentul în care rivalii au scandat numele lui Lionel Messi. Gestul care arată cât de mare este frustarea lui – VIDEO

Pe locul al doilea în clasamentul celor mai bine plătiți se situează rivalul lui Cristiano Ronaldo, Leo Messi (36 ani), care a semnat în această vară cu Inter Miami, și are un salariu anual de 128 de milioane de euro.

Top 10 cei mai bine plătiți fotbaliști din lume (salariu și contracte extra)

  • 1. Cristiano Ronaldo – 246 milioane de euro
  • 2. Lionel Messi – 128 milioane de euro
  • 3. Neymar – 106 milioane de euro
  • 4. Kylian Mbappe – 103 milioane de euro
  • 5. Karim Benzema – 100 milioane de euro
  • 6. Erling Haaland – 55 milioane de euro
  • 7. Mohamed Salah – 50 milioane de euro
  • 8. Sadio Mane – 49 milioane de euro
  • 9. Kevin De Bruyne – 36 milioane de euro
  • 10. Harry Kane – 34 milioane de euro
Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele