14 iul. 2022 | 10:38

Ziua Franței: Parada militară de 14 iulie va fi un salut pentru Ucraina. Participă și țara noastră

ULTIMA ORĂ
Ziua Franței: Parada militară de 14 iulie va fi un salut pentru Ucraina. Participă și țara noastră

Franţa sărbătoreşte, joi, 14 iulie, Ziua Naţională prin tradiţionala paradă militară pe celebrul bulevard parizian Champs-Elysées. Doar că defilarea din acest an va avea un caracter aparte, din cauza războiului din Ucraina. Un loc de cinste vor avea ţările de pe flancul estic al NATO şi trupele franceze desfăşurate în această regiune.

Ziua Franței – 14 iulie 2022

Preşedintele Emmanuel Macron va asista la parada de 14 iulie, de pe Champs-Elysées, înainte de a acorda la ora 13:10 GMT, la posturile France 2 şi TFI, primul său interviu televizat de când a fost reales în aprilie.

Franța va marca Ziua Bastiliei cu o paradă militară tradițională la Paris, care va servi ca un salut la rezistența Ucrainei în fața invaziei rusești. Sărbătoarea – cunoscută și sub numele de Ziua Națională a Franței – marchează aniversarea asaltului din 1789 de către rebelii Bastiliei, un atac căruia i se atribuie lansarea Revoluției Franceze.

Paradă militară pe Champs-Elysées

Parada de pe Champs-Elysées se va deschide cu prezentarea steagurilor a nouă țări invitate, majoritatea vecine cu Ucraina sau Rusia: Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria.

„Parada este marcată de contextul strategic”, a declarat un oficial din biroul președintelui Emmanuel Macron „Ideea este de a evidenția solidaritatea strategică cu aliații noștri”, a completat acesta.

Tema defilării din acest an are un caracter aparte

Trupele franceze dislocate aproape de Ucraina vor fi onorate la evenimentul din acest an. Franța a transportat aproximativ 500 de militari în România, la câteva zile după atacul Rusiei din 24 februarie asupra Ucrainei, și a indicat că este pregătită să crească desfășurarea pe flancul estic al NATO, dacă este nevoie.

Tema defilării de 14 iulie 2022 este „Împărtăşim flacăra”, făcând referire la legătura armată-naţiune, la flacăra Rezistenţei întrupată de Hubert Germain (ultimul dintr-un grup de luptători decoraţi pentru că au ajutat la eliberarea Franţei de sub ocupaţie nazistă) şi la flacăra olimpică.

Steagul României va flutura pe celebrul bulevard parizian

În jur de 6.300 de persoane vor participa la parada dedicată Franței, alături de 64 de avioane, o dronă, 25 de elicoptere, 200 de cai şi 181 de vehicule motorizate. Defilarea va fi deschisă de drapelele a nouă state invitate, majoritatea dintre ele vecine cu Rusia sau Ucraina: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria. De asemenea, vor fi prezente și trupele franceze desfăşurate recent pe flancul estic al Europei.