Vladimir Putin, decizie de ultimă oră: Rusia nu mai acceptă plăți în euro sau dolari pentru gazele exportate în Europa
Rusia a luat o decizie importantă, spunând că nu va mai accepta plăți în euro sau dolari pentru gazele exportate în ţările Uniunii Europene, după cum a anunţat miercuri preşedintele Vladimir Putin, ținând cont de sancţiunile masive care vizează sistemul financiar rus din cauza invaziei militare în Ucraina.
Vladimir Putin: Rusia nu mai acceptă plăți în euro sau dolari pentru gazele exportate în Europa
„Am luat decizia de a implementa o serie de măsuri pentru a trece la plăţi în ruble pentru gazul rusesc exportat în ţări inamicale şi să renunţăm la toate tranzacţiile în monede care au fost compromise”, a spus Vladimir Putin, conform cotidianului Le Monde, cu ocazia participării la o şedinţă a Guvernului de la Moscova.
Astfel că Vladimir Putin a cerut Băncii centrale de la Moscova să instituie, în maximum o săptămână, un sistem de plăţi exclusiv în ruble pentru exporturile de gaz spre Uniunea Europeană. Președintele Rusiei a declarat că aceasta este doar una dintre reacţiile la sancţiunile masive impuse de Occident din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina.
Uniunea Europeană dorește să reducă dependenţa energetică de Rusia, însă nu poate renunţa imediat la importurile de gaz natural rusesc şi de petrol. Vladimir Putin a dat asigurări că noul sistem de plăţi nu o să afecteze volumul exporturilor de gaz natural prevăzut în contractele cu Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană, Alianţa Nord-Atlantică şi Grupul G7 au impus Rusiei sancţiuni masive până acum, inclusiv la nivel financiar, din cauza invaziei militare în Ucraina.
Bursa de Valori din Moscova va relua parțial tranzacționarea joi
Bursa de Valori din Moscova se va redeschide parțial pentru tranzacționare cu acțiuni rusești joi, a anunțat astăzi Banca Centrală a Rusiei. Banca Centrală a Rusiei a declarat că tranzacționarea a 33 de acțiuni va fi reluată pe 24 martie, între orele 9:50 și 14:00, ora locala.
Acțiunile rusești care au permis să reia tranzacționarea includ companii mari precum Gazprom, Lukoil, VTB Bank, Sberbank, Rusal și Rosneft. Banca centrală a declarat că va fi aplicată o interdicție privind scoaterea pe scurt pentru aceste acțiuni.
„Programul de lucru al Bursei din Moscova pentru următoarele zile va fi anunțat ulterior pe site-ul oficial al Băncii Rusiei”, a adăugat acesta, potrivit CNN.
Bursa a fost închisă de aproape o lună din cauza invaziei Rusiei în Ucraina. Tranzacționarea a fost suspendată la data de 28 februarie 2022.