Viața pe Pământ ar fi început mai devreme decât știm: ce spun cercetătorii acum
Este posibil ca viața pe Pământ să nu fi apărut atunci când se bănuiește, ci un pic mai devreme, totuși. În timp, ea s-a diversificat, ramificându-se și adaptându-se în funcție de mediu, pentru a putea să reziste.
Momentul exact în care a început viața pe Pământ este supus multor controverse, întrucât comunitatea științifică nu s-a putut pune de acord, în trecut.
Un nou studiu, întreprins de cercetătorii de la University College London, se bazează pe dovezi ale vieții microbiene diverse din interiorul unei bucăți de rocă de mărimea unui pumn, găsită în Quebec, Canada, cu o vechime de aproximativ 3,75 miliarde-4,28 miliarde de ani.
În 2017, cercetătorii care au descoperit-o au speculat că structurile din rocă, adică filamentele minuscule, ar fi fost fost urme ale unor bacterii antice. Dar nu toată lumea părea convinsă.
Cu toate acestea, după o analiză suplimentară a rocii, echipa a descoperit o structură mai mare și mai complexă decât cele care fuseseră identificate anterior. În interiorul rocii se afla o structură a tulpinii cu ramuri de aproape centimetru lungime, precum și sute de sfere distorsionate, sau elipsoide, alături de filamente.
„Aceasta înseamnă că viața ar fi putut începe la doar 300 de milioane de ani după formarea Pământului, adică la aproximativ o rotire a Soarelui în jurul galaxiei”, a declarat autorul principal al studiului, geochimistul Dominic Papineau, de la UCL.
Când a apărut viața pe Pământ, de fapt
Întrebarea cheie pentru Papineau și colegii săi a fost dacă era posibil ca aceste structuri să se fi format prin reacții chimice care nu au legătură cu ființele vii.
Potrivit lucrării, unele dintre structurile mai mici ar fi putut fi, probabil, produsul reacțiilor abiotice, cu toate acestea, noua tulpină „asemănătoare unui copac” este, probabil, de origine biologică, deoarece nicio structură ca aceasta, creată numai prin reacții chimice, nu a mai fost găsită.
În plus față de aceste structuri, cercetătorii au identificat substanțe chimice mineralizate în rocă care ar fi putut fi produse de procese metabolice.
Această descoperire indică posibilitatea ca Pământul timpuriu să fi fost locuit de o serie de organisme microbiene.