Viața neștiută a „reginei muzicii lăutărești”, Romica Puceanu, artista cu un destin greu încercat de iubiri fără leac și un sfârșit în singurătate

ACTUALITATE
Viața neștiută a „reginei muzicii lăutărești
22 iul. 2022 | 14:44

Iubitorii de muzică lăutărească știu deja cine a fost Romica Puceanu, dar și amănunte despre contribuția acesteia, adusă acestei nișe.

De altfel, de Romica Puceanu știu și iubitorii altor genuri muzicale, de vreme ce, la un moment dat, un DJ român a considerat oportun să realizeze un mix între o melodie a artistei și o alta, aparținând trupei The Prodigy.

romica-punceanu-poveste

Romica Puceanu

Romica Puceanu, știută de toată România, dar și în SUA sau Japonia

În perioada comunistă, se poate spune că muzica lăutărească nu era pe de-a întregul promovată, mizându-se, mai degrabă, pe compozițiile de muzică ușoară, cântate de interpreți agreați de regim.

În ciuda acestor restricții, Romica Puceanu era des invitată să cânte pentru „spuma” comunismului acelor vremuri, chiar dacă aceste chermeze rămâneau, cel puțin teoretic, „sub cheie”.

Chiar și așa, artistei nu i-a fost greu să-și facă un renume, de vreme ce talentul ei părea să spargă orice bariere, inclusiv pe cele ale țării. Așadar, Romica Puceanu era cunoscută atât la noi în țară, cât și în SUA sau Japonia. Acest lucru, trebuie să recunoaștem, mai ales pentru acea perioadă, reprezenta un lucru extraordinar.

Romica Puceanu miza pe viralizarea muzicii țigănești autentice, ceea ce, în definitiv, o făcea unică. Era mândră de originile ei, iar siguranța de sine o făcea să fie repectată și, deopotrivă, ascultată de o țară întreagă.

Cânta curat și din suflet, iar concertele ei reușeau să ajungă în inimile tuturor celor care aveau norocul de a-i fi alături, lângă scenă.

Nu se sfia nici de cântecele triste, dar știa să și anime atmosfera, atunci când situația o cerea.

Și-a început viața în mahalalele bucureștene și a continuat să cânte în marile restaurante bucureștene, fiind numită, ulterior, „regina muzicii lăutărești”.

Printre cele mai cunoscute melodii ale artistei se numără „Şaraiman“, „Ileană, Ileană“, „Anii mei şi tinereţea“ şi „Eu de când te-am cunoscut“, printre multe altele, desigur.

„Publicul se manifesta în restaurant exact ca la un spectacol. Când intra Romica Puceanu erau atenţi, nici nu mai mâncau. Era o onoare pentru ei – mai ales dacă venea la masă la ei să le cânte“, povesteşte acordeonistul Viorel Fundament, într-un reportaj realizat de „Kestiuni rome“.

Într-un final, a ajuns inclusiv și pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, alături de Stela Popescu, Alexandru Arșinel sau Nicu Constantin. Cei trei i-au devenit, în timp, prieteni extrem de apropiați.

În mod evident, oamenii „săreau” cu bani, de fiecare dată când auzeau numele Romicăi.

„Vă spun sincer că existau seri în care doar când punea mâna pe microfon – nici nu începea să cânte – şi veneau banii! Credeţi-mă!“, își amintește Viorel Fundament, potrivit Adevărul.ro. „Viorel, mamă – ea aşa vorbea cu mine – dacă cumva îţi dă cineva bani şi a căzut cumva bancnota aia jos, să nu cumva să te apleci să iei bancnota aia de jos. Să-ţi ţii personalitatea ta“, l-ar fi sfătuit, la un moment dat, Romica Puceanu pe acesta.

În plus, se pare că artista nu s-a lăudat niciodată cu banii pe care îi câștiga de pe urma muncii și a telentului său.

„O ştiai dintr-o mie de femei că asta-i Romica, prin tot ce făcea ea. Avea un suflet foarte bun. Păi, mie-mi dădea bani, mai ales când eram puşti: «Na, du-te de ia-ţi ciocolată». Şi eu: «Ajunge, că nu mai vreau». «Ia, fir-ai al dracu’ de chior»“,  își amitește, la rându lui, clarinetistul George Udilă, conform sursei citate anterior.

romica-punceanu-poveste

Romica Puceanu – fotografie din concert

Romica Puceanu s-a retras din muzică, în ultimii ei ani de viață: a murit singură, uitată de toți

De-a lungul timpului, despre Romica Puceanu se spune că ar fi avut multe idile. „Este lucru adevărat că printre iubirile Romicăi a fost şi Bebe Şerban, cunoscut ca Bebe de la Petrăchioaia“.

În plus, Gabi Luncă a relatat la un moment dat că, înainte să se căsătorească cu Ion Onoriu, el și Romica ar fi fost destul de apropiați.

La rândul lui, acordeonistul Andrei Mihalache susţine că Romica ar fi fost îndrăgostită şi de Amza Pellea: „Cântam într-o seară şi văd că se duce repede la oglindă şi-şidă cu pudră, se aranjează, îşi face părul. Noi ne distram, râdeam: «Ce faci?». «Vine Amza.» Eu cu patronul am început să râdem, aşa, mai cu respect, aşa, mai pe înfundate. Mi-e Dumnezeu martor: a venit Amza Pellea, când l-a văzut s-a dus, s-au luat în braţe, s-au pupat, au stat la masă şi, într-adevăr, a fost o relaţie foarte frumoasă între Amza Pellea şi Romica“, a povestit el.

În ultimii ani de viață, cu toate că mai cânta pe la anumite nunți și petreceri, Romica Puceanu s-a retras, cel puțin oficial, de pe scenă în ultimii ei ani de viață.

A murit în data de 24 octombrie  1996, singură și bolnavă. Singurătatea s-a revărsat peste ea cu patru ani înainte să moară, uitată de toți cei care, în alte timpuri, dădeau năvală să o vadă în concert.

În ultima parte a vieții a suferit două operații la stomac, dar și alte câteva intervenții chirurgicale la ochi.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele