14 apr. 2022 | 06:30

Vestea proastă a dimineții pentru Dacia: noul Jogger nici nu s-a lansat bine și e ”îngropat”

ACTUALITATE
Vestea proastă a dimineții pentru Dacia: noul Jogger nici nu s-a lansat bine și e ”îngropat”

În cazul în care te gândeai să pui mâna pe o Dacia Jogger, cel mai nou bolid al constructorului de la Mioveni, merită să ai în vedere că tocmai a primit o singură stea din cinci din partea EuroNCAP. Partea un pic ciudată a întregului set de circumstanțe este că mașina nu a fost testată înainte de a primi această notă.

La fel ca în cazul altor autoturisme Dacia, noul Jogger a fost desființat de autoritatea europeană independentă pentru notarea mașinilor vândute în Europa. Spre deosebire, însă, de Sandero sau Spring, EuroNCAP nici măcar nu a test noua Dacia. Argumentul principal este că împărtășește majoritatea particularităților tehnice și de construcție cu Sandero.

Dacia Jogger, o mașină de o stea

Deși nu vine sub nicio formă ca o veste bună pentru fanii brandului, este important să privești această stea cu o pic de scepticism. De exemplu, dacă ne bazăm pe Sandero, care a fost luat ca referință pentru Jogger, acea mașină a primit patru stele din cinci pentru siguranța unor adulți și copii aflați în mașină.

Pe de altă parte, nota finală a fost de două stele pentru deficiențele pe partea de electronică, tehnologie avansată. De exemplu, frânarea AEB nu este funcțională decât în cazul impactului iminent cu alte mașini, nu și în cazul unor pietoni sau bicicliști, cum se întâmplă la alte mașini de ultimă generație.

Nota de o stea pentru Jogger, comparativ cu două stele la Sandero, a plecat de la un detaliu tehnic al versiunii cu șapte locuri a noului autoturism. Locurile 6 și 7 nu au avertizor de centură de siguranță. Practic, ocupanții acelor locuri pot să nu o poarte. Argumentul Dacia pentru omiterea acelor fire de notificare a ținut de faptul că respectivele locuri pot fi demontate de către posesorul mașinii.

În orice caz, conform datelor obținute de profit.ro, scorurile defalcate pentru Jogger sunt următoarele: la impactul frontal, 70 de puncte din 100, echivalent cu patru stele, pentru pasagerii adulți și 69 din 100 pentru copii. De asemenea, la impactul lateral, scorul a fost de 72 de punct, adică patru stele. Pentru sistemul de asistență AEB, scorul a fost de 4,5 din 6 puncte, la asistență pentru viteză, 1,3 puncte din 2. A mai primit un punct pentru alertă de centură a pasagerilor la versiunea de 5 locuri. În total, 39 din 100 la sistemele de asistență, nivel generat de versiunea cu 7 locuri (42 la cele cu 5 locuri).

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele