07 iun. 2022 | 13:55

Vestea bună vine din sectorul turismului: ce se întâmplă cu vacanțele în 2022, în lume

ACTUALITATE
Vestea bună vine din sectorul turismului: ce se întâmplă cu vacanțele în 2022, în lume

După luni întregi de restricții și pandemie, se pare că sectorul turismului începe, încet dar sigur, să-și revină, astfel că oamenii fac tot posibilul, în 2022, pentru a reveni, la rândul lor, la viața normală.

Dacă în 2021, turismul și-a revenit un pic față de 2020, 2022 pare să reprezinte marea reabilitare a uneia dintre cele mai mari și mai bănoase industrii din lume. Revenirea s-a produs pe plan global, în urma eliminării restricțiilor din ultima perioadă.

În plus, trebuie menționat că, cel puțin în această vară, aglomerația din principalele aeroporturi din lume vorbește de la sine atât despre nepuținta companiilor de a face unor situații de stres, cât și despre faptul că toți oamenii vor să recupereze vacanțele, cele de care au fost privați atâta amar de vreme.

Revenirea turismului, în 2022, în cifre

În 2022, s-a înregistrat o creștere de 182%, mai ales în perioada ianuarie-martie. Oamenii au ales destinații din întreaga lume, însumând cifra de 117 milioane, raportat la turiști, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, când s-au înregistrat 41 de milioane.

Dacă este să ne raportăm la Europa, revenirea turismului pare să-și facă simțită prezența și aici, de vreme ce la sosiri s-a bifat un procent de 280%, calculat la situația de anul trecut. Industria excelează și în America de Nord, cu o creștere semnificativă de 117%.

Chiar și așa, trebuie menționat că turismul nu și-a reveni de tot, în sensul că aceste cifre sună bine numai dacă le compari cu cele din ultimii doi ani.

Spre exemplu, în 2019, turiștii se perindau prin lume cu 61% mai mult ca în prezent.

Totuși, nu este motiv de îngrijorare, de vreme ce redresarea se întâmplă progresiv, pe măsură ce oamenii încep să se desmeticească, astfel că se poate spune că în această vară, dar și spre finele anului 2022, există posibilitatea ca procentele să egaleze faima din 2019, ba chiar s-o depășească.

Iar asta s-ar putea întâmpla în ciuda faptului că prețul combustilului a crescut, la fel ca prețul biletelor de avion.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele