Un meci din Bundesliga, întrerupt în minutul 13 de televiziunea rusă. Ce s-a văzut la televizor în timpul partidei
Fanii fotbalului din Rusia au putut urmări un meci recent din Bundesliga doar timp de 13 minute, după ce televiziunea rusă a întrerupt partida brusc. Mulți s-au întrebat ulterior ce s-a văzut la televizor încât oficialii postului au fost deranjați. Practic, măsura reprezintă o nouă încercare de cenzură a informațiilor care ajung la populația din statul condus de Putin.
Meci din Bundesliga, întrerupt în minutul 13 de către televiziunea rusă
Partida de fotbal disputată între formațiile Borussia Dortmund și RB Leipzig a putut fi urmărită pe teritoriul Rusiei doar preț de 13 minute, meciul fiind întrerupt de televiziunea rusă în urma unor imagini revoltătoare pentru oficialii de la Kremlin. Postul de televiziune care transmitea meciul din Bundesliga a luat decizia de a opri difuzarea brusc.
Etapa 28 a campionatului Bundesliga, disputată între Borussia Dortmund și Leipzig a fost cenzurată de televiziunea rusă, care a întrerupt în minutul 13 meciul. Duelul dintre cele două echipe a putut fi urmărit de fanii sportului pentru scurt timp, transmisia fiind întreruptă brusc. Comentatorul care urmărea partida a oferit explicații despre motivul pentru care meciul nu a mai putut fi urmărit pe teritoriul Rusiei.
Explicația comentatorului rus, după imaginile difuzate la televizor
Se pare că ceea ce i-a deranjat pe oficialii ruși au fost mesajele de susținere a Ucrainei și de încetare a războiului, dispuse în zona panourilor publicitare din jurul terenului de fotbal. Această acțiune a fost considerată inacceptabilă pentru ruși. Comentatorul meciului a menționat că Bundesliga ar fi trebuit să se plaseze în afara politicii.
„Din păcate, trebuie să întrerupem transmisiunea din motive care ne depășesc. Se acceptă că fotbalul nu are nicio legătură cu politica, dar în Bundesliga nu se respectă întotdeauna această regulă. Totul din cauza a ceea ce era vizibil pe inscripțiile publicitare: ’Stop war’ și ’Stand with Ukraine’.” , a spus comentatorul rus.
Meciurile din campionatele Premier League și Ligue 1 nu mai sunt difuzate în Rusia, iar acum s-au adăugat și partidele din Bundesliga.
„Problema pentru Rusia este că în timpul jocului, ecranele din jurul terenului erau albastre și galbene cu apeluri pentru a sprijini Ucraina și a opri războiul. Campionatele din Premier League și Ligue 1 au încetat să mai fie difuzate în Rusia, dar restul competițiilor nu”, au scris cei de la sport.ua.
Decizia autorităților de la Moscova privind interzicerea difuzării meciurilor de fotbal se alătură altor măsuri de cenzură instituite de Kremlin, după ce rețelele de socializare Facebook, Instagram au fost interzise și înlocuite cu variante autohtone. De asemenea, un serial de desene animate difuzat pe Youtube a fost și el cenzurat, după ce a inclus în cel mai recent episod explicații cu privire la războiul din Ucraina.