Un gigant vine să investească în România: orașul care se va îmbogăți din investiția uriașă
Chiar dacă România nu stă foarte bine la capitolul forță de muncă sau infrastructură, țara noastră pare să fie gazda perfectă pentru investiții fabuloase. Nu de alta, dar un gigant important din industria auto și-a făcut deja planurile publice.
Nu mai puțin de 150 de hectare de teren își dorește un important jucător din industria auto în preajma Clujului. Gigantul se află în negocieri avansate cu autoritățile române și are mari șanse ca în următori ani să ajungă să producă autoturisme pe pământ românesc și, implicit, să facă un pic de concurență pentru Dacia și Ford. Momentan, aceștia sunt singuri constructori de mașini de pe meleaguri mioritice.
Investiție fabuloasă la Cluj, din nou
Toți banii României par să graviteze în jurul Clujului, iar noul proiect nu este o excepție de la regulă. Investitorul al cărui nume nu a fost dat publicității speră să închirieze integral un parc industrial de 150 de hectare. De la început, se va pleca cu o investiție de câteva sute de milioane de euro, iar dacă negocierile cu autoritățile nu se vor lungi foarte mult, într-un an sau doi, inițiativa ar putea demara pe pământ românesc.
Pentru a confirma importanța evenimentului, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a oferit câteva detalii suplimentare despre ce urmează să se întâmple în cel mai scump oraș din România, din punct de vedere imobiliar. În același timp, a făcut o treabă foarte bună în a evită să dea numele gigantului care vrea să facă investiția uriașă în România.
„Nu ţin secret pentru că aş fi eu secretuos, dar companiile mari pretind de fiecare dată discreţie şi sunt de acord să facă informaţiile publice abia atunci când se semnează o înţelegere”, a punctat Tişe. Cele 150 de hectare pentru care se negociază acum sunt localizate în parcul industrial Tetarom 5 situat la aproximativ 15 kilometri de Cluj, în comuna Luna. Destinația este perfectă pentru un constructor auto pentru că este atât aproape de autostradă, cât și de Aeroportul Internațional Cluj.