12 dec. 2022 | 16:55

Triangle of Sadness, marele câștigător la Academia Europeană de Film: cine a mai plecat acasă cu premii

ACTUALITATE
Triangle of Sadness, marele câștigător la Academia Europeană de Film: cine a mai plecat acasă cu premii

Filmul Triangle of Sadness este marele câștigător la cea de-a 35-a ediție a galei premiilor Academiei Europene de Film.

Ediția de anul acesta s-a desfășurat în capitala Islandei, Reykjavik. Așa cum menționam anterior, Triangle of Sadness a încasat, și data aceasta, „cireașa de pe tort”, luând patru trofee, printre care și cel pentru cel mai bun film european. Anterior, pelicula a câștigat Palme d’Or, tot anul acesta.

În Traingle of Sadness îl poți vedea pe Woody Harrelson în rol principal. Scenariul spune povestea unor cupluri de celebrități care ajung pe un vas de croazieră de lux, cârmuit de personajul interpretat de Harrelson. Evident, povestea se complică pe măsură ce acțiunea se desfășoară, totul transformându-se într-un adevărat coșmar.

Ceilalți mari câștigători ai premiilor Academiei Europene de Film

Triangle of Sandness nu este singurul mare câștigător al ediției de anul acesta, după cum ți-ai dat seama deja.

Documentarul Mariupolis 2 a obținut premiul la categoria sa, trofeul fiindu-i înmânat fiicei regizorului Mantas Kvedaravicius, care a fost ucis în Ucraina.

„Şi-a pierdut viaţa dintr-un fel de altruism pe care cei mai mulţi dintre noi nu sperăm să-l dobândim – ducând medicamente oamenilor. Mă simt norocoasă că am avut o persoană atât de minunată în viaţa mea”, a declarat fiica regretatului cineast.

La rândul lui, regizorul Marco Bellocchio a primit un premiu pentru creativitate cinematografică, iar Elia Suleiman, premiul pentru excelenţă în cinematografia mondială.

Margarethe von Trotta a fost premiată pentru întreaga sa carieră.

Mai mult, Vicky Krieps a primit premiul pentru cea mai bună actriţă europeană, pentru rolul împărătesei Elisabeta a Austriei în filmul Corsage, în regia Mariei Kreutzer. „Vreau să dedic acest trofeu tuturor femeilor care au nevoie să fie văzute şi auzite, care trebuie să se elibereze şi să se vindece de aceste răni foarte adânci pe care le purtăm de generaţii, şi că trebuie să ne vindecăm astfel încât femeile şi bărbaţii să poată fi din nou împreună”, a declarat Vicky Krieps, în cadrul ceremoniei.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele