Tinerii abandonează școala, sărăcia pândește noua generație: grav semnal de alarmă tras de experți, ce se va alege de România?
România trebuie să facă o prioritate din combaterea abandonului școlar. Din nefericire, fenomenul este în creștere, iar acest lucru înseamnă un viitor pierdut nu doar pentru cei ce nu mai merg la școală, ci pentru noi toți, ca societate.
Tocmai s-a încheiat cea de-a treia ediție a proiectului național „Pactul pentru Tineri”, inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, UNICEF și Banca Mondială, iar concluziile dezbaterilor sunt, pe cât de grave, pe atât de simple.
Trebuie să depunem toate eforturile pentru a combate abandonul școlar. Un copil care nu se mai duce la școală pierde șansa unei vieți mai bune, pierde speranța unui viitor și a unui trai decent, pierde printre degete posibilitate de a-și fi depășit vreodată condiția și, astfel, malaxorul neșansei este alimentat la nesfârșit.
„Reducerea abandonului școlar trebuie să devină o prioritate a societății românești, care nu mai poate ignora un fenomen perceput de mulți ca fiind marginal”, consideră Cristina Chiriac, Președinta CONAF.
Trebuie să luptăm cu toții împotriva abandonului școlar
La rândul său, Gabriela Firea, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a evocat programele guvernamentale, inclusiv cele finanțate din bani europeni, care se adresează nevoilor copiilor și familiilor vulnerabile, ce pot fi accesate la nivel local și a căror aplicare va reduce și riscul abandonului școlar.
„Avem o implicare directă, dar grupul de lucru este mai larg și include Ministerele Muncii și Justiției Sociale, Educației și Sănătății”, a declarat doamna Gabriela Firea.
Românii, atât la nivel de societate civilă, cât și la nivelul înalților demnitari și aleși ai neamului, trebuie să înțeleagă faptul că lupta contra abandonului școlar ține de securitatea noastră, a tuturor. Este o chestiune ce ar trebui să ne intereseze pe toți și pentru care cu toții ar trebui să depunem eforturi.
Este trist să vedem vieți de tineri frumoși și talentați, irosindu-se în neșansă și sărăcie, din cauza faptului că nu au fost ajutați, sprijiniți și încurajați să meargă la școală și să lupte pentru un viitor mult mai bun.