18 feb. 2022 | 15:43

Tichete de masă 2022: care sunt noutățile și când nu mai ai dreptul să le primești

ACTUALITATE
Tichete de masă 2022: care sunt noutățile și când nu mai ai dreptul să le primești

Legislația privind acordarea tichetelor de masă a suferit unele modificări, în luna februarie a anului curent. De asemenea, angajații trebuie să știe faptul că, deși au convenit cu angajatorii lor să primească astfel de tichete, sunt anumite situații pentru care legislația nu permite acordarea lor.

Pentru început, să punctăm modificările legislative proaspăt apărute asupra acestui aspect. Prin urmare, de luna aceasta, tichetele de masă pe suport de hârtie vor dispărea, iar angajații le vor primi exclusiv în format electronic.

Important de menționat este că, potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 sunt şi rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea.

De asemenea, în aceeași situație se regăsesc și tichetele de creşă, tichetele culturale şi, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie.

Când nu ai dreptul la tichete de masă

Legislația românească prevede anumite situații în care angajatul nu mai poate primi tichetele de masă. Iată care sunt acestea, mai exact:

-sunt în concediu de odihnă;
-beneficiază de zile libere plătite, în cazul unor evenimente familiale deosebite;
-beneficiază de alte zile libere acordate conform legii sau contractelor colective de muncă;
-sunt delegați sau detașați în afara localității în care își au locul permanent de muncă și primesc indemnizație de delegare sau de detașare;
-se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă;
-sunt absenți de la locul de muncă ori se află în alte situații stabilite de angajator împreună cu organizațiile sindicale ori, după caz, cu reprezentanții salariaților.

Trebuie punctat faptul că ai dreptul la tichete de masă și dacă lucrezi de la distanță. Angajatorul nu-ți poate tăia acest beneficiu, având ca justificare motivul că nu te mai deplasezi fizic la la locul de muncă.

Tichetele de masă pot fi utilizate doar în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete sau orice alte tipuri de unităţi care comercializează produse alimentare şi care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unităţile emitente de tichete de masă şi trebuie să permită, în mod exclusiv, utilizarea tichetelor pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare, inclusiv pentru plata online a acestora.