Teroarea financiară: FMI anunță dezastrul, dar nu pentru marile economii, ci pentru omul de rând. Dacă ești sărac, vei ajunge sărac lipit
Vin vremuri din ce în ce mai tulburi pentru oamenii de rând, din perspectivă economică. O spune, cât se poate de clar, șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva.
Oficialul a vorbit zilele acestea despre necesitatea luptei împotriva inflației. Europa se confruntă în acest moment cu un val agresiv de scumpiri, nemaivăzut în ultimele decenii. Situația critică a prețurilor necesită acțiuni ferme și de urgență, doar că lupta aceasta în sine va aduce dezavantaje economiilor.
E o sabie cu două tăișuri
Intervenția guvernelor pentru a combate creșterile de preț va fi de folos la nivelul economiei per ansamblu, deoarece ne va crește șansa de a înregistra avansuri ale PIB, doar că la nivelul omului de rând, această luptă poate aduce suferințe.
Practic, povara pentru cetățeanul european va fi din ce în ce mai grea, pe măsură ce statele iau măsuri contra inflației.
E o sabie cu două tăișuri, pe de-o parte avem avantaje macroeconomice, pe de alta ne e tot mai greu să supraviețuim, ca oameni de rând!
„Succesul în timp (al scăderii preţurilor) va fi benefic pentru avansul economiei mondiale, dar unele suferinţe pentru a ajunge la acest succes pot fi preţul necesar de plătit”, a declarat Georgieva.
Afirmația șefei FMI vine după ce instituția pe care o conduce tocmai și-a corectat previziunile economice și a expus o viziune tot mai pesimistă asupra evoluțiilor la care se așteaptă. Concret, FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei Statelor Unite ale Americii în 2022 cu 0,8 puncte procentuale, la 2,9%. De asemenea, veștile proaste continuă și pentru 2023. FMI a redus previziunea de creştere a economiei SUA la 1,7% (de la 2,3%).
Așteptările nu sunt deloc otpimiste nici pentru țara noastră. FMI crede că inflația anulă din România va ajunge la 12,5% în acest an. În 2023, inflația se va mai tempera, cred analiștii Fondului, dar tot va rămâne de două cifre, respectiv 10%.
Privitor la avansul economiei noastre, FMI se așteaptă la valori de 3,5% – 4,5% în 2022 și 2023.